Audi A3 cabrio: mai spatios si mai usor

A patra versiune de caroserie a seriei Audi A3 – cabrio – ofera mai mult loc iar versiunea de baza este cu 50 kg mai usoara.

Avand acum in gama o versiune sedan, cabrioletul a fost dezvoltat din aceasta si nu din versiunea hatchback. Astfel, cabrioletul are acum 4,42 metri lungime in loc de 4,24 metri la vechea generatie. Ampatamanetul a crescut de la 2,58 la 2,60 metri, iar volumul portbagajului s-a marit cu 60 litri la 287 de litri, acesta fiind si mai usor de incarcat.

Cu o inaltime mai mica cu 15 mm, cabrioletul cu patru locuri este mai elegant si mai sportiv.

Cu 1365 kg, versiunea de baza este cu 50 kg mai usoara, caroseria fiind cu 30 kg mai usoara decat la vechiul model. Acoperisul actionat electric de culoare neagra si  luneta din sticla sunt in echiparea standard. Optional, se livreaza un acoperis care reduce si mai mult nivelul de zgomot interior, disponibil in culorile negru, gri sau maro.

La start vor fi disponibile doua motoare pe benzina (1.4 TFSI/140 CP si 1.8 TFSI/180 CP) si un diesel 2.0 TDI cu 150 CP.  Ulterior, vor urma 1.6 TDI cu putere marita la 110 CP si 2.0 TFSI cu 300 CP in S3.

1.4 TFSI si 2.0 TDI sunt combinate cu transmisie manuala cu 6 trepte, 1.8 TFSI fiind oferit standard cu transmisie S Tronic cu sapte trepte. Vor fi disponibile si versiuni cu tractiune integrala – o premiera la A3 Cabrio.

S3 va dispune de tractiune integrala, iar puterea va fi transmisa la roti prin intermediul unei cutii S Tronic cu sase trepte. Garda la sol va fi coborata cu 25 mm, iar jantele de 18 inci vor fi standard, optional fiind oferite unele de 19 inci in combinatie cu suspensia adaptiva cu Magnetic Ride.

Adaugă un comentariu