Autostrăzile vor fi construite și în arii naturale protejate, din cauza unei noi OUG

Autostrăzile, drumurile expres și liniile de cale ferată vor putea fi construite absolut oriunde, inclusiv în arii naturale protejate. Asta prevede un nou proiect de ordonanță de urgență, pus în dezbatere publică săptămâna trecută de către Ministerul Transporturilor.

Proiectul de OUG prevede numeroase schimbări legislative care periclitează ariile naturale protejate. Prin acest act, se permite ca lucrările la proiecte de transport de interes național să se desfășoare chiar și în arii protejate sau în zone-tampon. Mai mult decât atât, ordonanța stabilește că autostrăzile, drumurile expres și căile ferate pot fi catalogate oficial drept „proiecte de transport de interes național’.

Autostrăzi prin parcuri naturale?

„E grav să bagi autostrada sau drumul expres printr-o arie protejate și zonele de protecție integrală. Asta înseamnă parcurile naturale. Practic, de ce nu, bagi autostrada direct prin Retezat. Această prevedere asta face, îți dă voie să construiești oriunde, chair și acolo unde până acum erau permise doar lucrări minimale, cum ar fi cabana pădurarului’, a declarat pentru HotNews Ionuț Ciurea, vicepreședinte si director executiv al Asociației Pro Infrastructură.

În plus, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu va mai trebui să ceară revizuirea avizului de mediu, în eventualitatea modificării unui anumit proiect. Singura condiție este ca lucrările să se desfășoare în limitele ariei pentru care a fost analizat impactul planului asupra mediului.

Ce înseamnă acest lucru, mai exact? „Dacă tu ai un proiect pe care trebuie să faci un tunel, iar acum vrei să modifici proiectul și în loc vrei să sapi dealul sau muntele în două, dar respecți culoarul inițial, atunci e ok, nu mai trebuie să revizuiești avizul de mediu’, explică Ionuț Ciurea.

Întâi se face drumul, apoi actele

 

Citește și:

Parcare gratuită în București, pe timpul nopții – Primăria Capitalei a publicat proiectul

Ziua Poliției – Mesajul unui lider de sindicat: „Ne deplasăm la intervenții în coșciuge cu girofar

Amenzi mai mici pentru șoferi! Proiectul a fost adoptat tacit

Mașinile Volvo vor parca singure, dacă șoferul a consumat alcool

Istoric vehicul – aplicația RAR prin care poți verifica istoricul unei mașini

 

Altă prevedere criticată de reprezentantul Asociației Pro Infrastructură este aceea că autorizația de construire se emite imediat, în timp ce proiectul tehnic și restul documentațiilor pot fi elaborate și aprobate oricând, chiar și la finalizarea executării lucrărilor. Documentațiile respective cuprind expertiza tehnică, studiul de fezabilitate, detalii de execuție și altele. Toate aceste acte esențiale ce ar trebui – logic – emise înainte de începerea lucrărilor vor putea fi realizate oricând.

„Practic, hai să aducem documentația la sfârșitul proiectului! După ce am construit autostrada, hai să facem actele!’, remarcă sarcastic vicepreședintele Pro Infrastructură.

Totuși, Ionuț Ciurea este convins că autoritățile europene vor pune piciorul în prag, pentru a stopa acest proiect absurd: „Clar, această OUG nu va trece de Comisia Europeană. Mai mult, pentru că se încalcă flagrant legislația europeană, va fi declanșată procedura de infringement’.

Proiectul de OUG este în consultare publică până la data de 1 aprilie.

Ministerul Transporturilor este aproape de a instaura haosul în infrastructura de transport, conform unui proiect de…

Publicată de Asociația Pro Infrastructură pe Miercuri, 27 martie 2019

 

Sursa: HotNews

Adaugă un comentariu