Câți litri de benzină poate cumpăra un român cu salariul mediu, față de alți europeni

Pentru a stabili cât de scump este combustibilul într-o anumită țară, nu este suficient să ne oprim asupra prețului. În schimb, o imagine mai relevantă se conturează raportând prețul benzinei la salariul mediu pe economie, pentru a afla cât de accesibil este carburantul pentru un cetățean de rând. Exact aceasta este abordarea aleasă în următoarele statistici, care dezvăluie câți litri de benzină poate cumpăra un român cu salariul mediu, față de alți europeni.

Ținând cont de faptul că prețul unui litru de benzină oscilează de la o zi la alta, compania responsabilă pentru topul de față – Picodi – a utilizat prețul mediu al benzinei în prima jumătate a anului 2019, pentru fiecare stat în parte.

Astfel, constatăm că cel mai bun preț al benzinei în Europa, raportat la salariul mediu din statul respectiv, este în Elveția. Un cetățean de rând al acestui stat poate cumpăra 3.388 de litri de benzină, dacă și-ar rezerva întreg salariul strict cu acest scop.

 

Citește și

LEGEA RADARELOR: modificări importante! Nimeni nu mai scapă!

 Faci asta la volan şi te trezeşti direct FĂRĂ PERMIS pentru 90 de zile!

 

Pe locul doi se clasează Luxemburg, unde un locuitor care câștigă salariul mediu pe economie poate achiziționa 2.827 de litri de carburant.

Podiumul este întregit de Norvegia, ai cărei cetățeni ar putea alimenta lunar cu câte 1.989 de litri de benzină, fără să aibă un venit peste medie.

Câți litri de benzină poate cumpăra un român cu salariul mediu

În acest clasament, România se clasează pe locul 31 în Europa. Salariul mediu la noi este echivalentul a 559 de litri de benzină. Situația noastră este mai bună decât a bulgarilor (locul 34, 454 litri) și a cetățenilor din Republica Moldova (locul 40, 295 litri), dar sub nivelul Ungariei (locul 29, 618 litri).

La nivel mondial, lider absolut este Venezuela, stat unde litrul de benzină costă doar 0,000000002 Euro. Cu un salariu mediu de 26 de Euro pe lună, venezuelenii ar putea cumpăra 14 miliarde de litri, cu condiția să nu cheltuiască niciun cent pe altceva, precum apă sau mâncare.

La polul opus se situează Madagascar, țară în care cetățenii cu salariu mediu pe economie nu își permit decât 42 de litri pe lună.

Datele au fost centralizate de Picodi, site specializat în emiterea de cupoane și coduri de reducere pentru alte magazine online.

Totuși, prețul combustibilului în România variază nu doar de la o zi la alta, ci și de la o stație de carburant la alta. Platforma online Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi ne spune unde putem alimenta cel mai ieftin, pentru a ne face toate calculele înainte de a porni la drum.

 

Sursa: Picodi.com / Sursa foto: TrainSimFan, via Wikimedia Commons

Adaugă un comentariu