Cât mașini autonome vor fi în 2035?

Viitorul sună autonom. O cercetare pusă la cale de IHS Automotive arată că în 2035 vor circula pe străzile Planetei 21 de milioane de mașini autonome.

Cu toate că trei sferturi dintre şoferi nu cred că vor cumpăra o maşină autonomă vreodată, constructorii investesc bani grei în automobilele autonome.

Un studiu efectuat de IHS Automotive estimează că 600.000 de maşini autonome se vor vinde până în 2025. Până în 2035, vor fi în lume 21 de milioane de maşini autonome, însă doar 1.2 milioane dintre acestea vor fi în Europa.

Revoluția mașinilor autonome! Cum răspund șoferii Uber la întrebarea: „Ce te faci dacă roboții îți vor lua locul în viitor?”

IHS Automotive mai spune că Statele Unite vor deveni prima ţară care vor permite circulaţia acestor vehicule pe drumuri publice fără restricţii şi că locuitorii vor cumpăra 4.5 milioane de unităţi până în 2035.

Studiul mai arată că Republica China va fi ţara cu cel mai mare număr de maşini autonome, aproximativ 5.7 milioane de unităţi până în acelaşi an.

Adaugă un comentariu