Cel mai puternic CEO din România a fost schimbat pe neașteptate

Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a înlocuit-o, marţi, pe Mariana Gheorghe din funcţia de director general (CEO) al companiei, care „a renunţat la mandatul său’, conducerea societăţii fiind preluată de Christina Verchere.

În şedinţa de astăzi, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom SA a numit-o pe Christina Verchere în funcţia de preşedinte al Directoratului şi Director General Executiv (CEO) al OMV Petrom SA. Înainte de şedinţa Consililului de Supraveghere de astăzi, Mariana Gheorghe a renunţat la mandatul de Preşedinte al directoratului şi CEO al OMV Petrom SA. Renunţarea va deveni efectivă la momentul în care succesoarea va prelua funcţia, cel mai târziu pe 20 mai 2018, se arată într-un copmunicat transmis Bursei de Valori de către OMV Petrom.

În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom SA, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, până în data de 16 aprilie 2019. Christina Verchere a acceptat numirea şi va prelua poziţia, în funcţie de disponibilitate, cel mai târziu începând cu 21 mai 2018, se mai arată în comunicat.

Adaugă un comentariu