Comunicat oficial Volkswagen – lămuriri despre problema CO2

La doar o lună de la momentul la care au fost ridicate întrebări cu privire la valorile de CO2 măsurate pentru anumite modele ale Grupului, Volkswagen a clarificat în mare măsură chestiunea. În urma unor investigaţii interne detaliate şi a verificării măsurătorilor, acum este cert că aproape toate aceste versiuni de modele corespund în ceea ce priveşte valorile emisiilor de CO2 determinate iniţial. Aceasta înseamnă că aceste autovehicule pot fi introduse pe piaţă şi comercializate fără niciun fel de limitări.

 

Nu se confirmă suspiciunile că cifrele valorilor consumului de combustibil ale autovehiculelor din producţia actuală ar fi fost modificate în mod nelegal. La reluarea măsurătorilor interne, au fost constatate uşoare devieri, la doar nouă variante de model ale mărcii Volkswagen.

Până la Crăciun, aceste versiuni de model vor fi măsurate încă o dată de o instituţie tehnică neutră, sub supervizarea autorităţilor competente. În cazurile pentru care este confirmată corectitudinea cifrelor iniţiale, nu vor exista niciun fel de consecinţe. Aceste autovehicule pot fi oferite spre vânzare de către distribuitori, fără niciun fel de restricţii. Pentru numărul mic de modele auto la care există devieri, valorile de omologare vor fi adaptate prin derularea procedurilor uzuale.

Volkswagen a prezentat aceste rezultate comisiei de investigaţie a Guvernului Federal German şi Autorităţii Naţionale Germane pentru Transport Motorizat (KBA). Cifra de aproximativ 800.000 de autovehicule aflate sub suspiciune, publicată iniţial de către Grupul Volkswagen, nu a fost confirmată. Devieri au fost constatate la măsurile interne doar la nouă variante de model şi sunt în medie de doar câteva grame de CO2, ceea ce corespunde unei creşteri a consumului măsurat în ciclul NEDC de aproximativ 0,1 până la 0,2 litri de combustibil la 100 de kilometri. Cu o producţie anuală de circa 36.000 de autovehicule, aceste variante de model înseamnă doar aproximativ 0,5 procente din volumul autovehiculelor mărcii Volkswagen. Lista celor nouă variante de model poate fi găsită la www.volkswagen-media-services.com.

Mărcile membre ale Grupului, Audi, SKODA şi SEAT, au convenit de asemenea asupra unei proceduri similare cu autorităţile de omologare competente, pentru autovehiculele aflate iniţial în discuţie. Valorile consumului real pentru clienţi nu se modifică şi nu sunt necesare niciun fel de modificări tehnice la autovehicule. Impactul negativ asupra veniturilor, de2 miliarde de euro, estimat iniţial, nu a fost confirmat.

 

Lista modelelor afectate:

Modele afectate CO2 Volkswagen

Adaugă un comentariu