Cupra va concura din 2023 în Formula E alături de tunerul ABT Sportsline

Cupra se pregătește de patru ani pentru momentul intrării în campionatul ABB FIA Formula E. În urma dezvoltării conceptului e-Racer, dar și a participării în campionatele FIA ETCR și Extreme E, spaniolii au câștigat suficientă experiență și s-au alăturat cu tunerul german ABT Sportsline pentru a participa în cea mai prestigioasă competiție dedicată mașinilor 100% electrice.

Numele echipei va fi ABT Cupra Formula E, iar piloții înscriși deja pentru sezonul competițional din 2023 sunt Robin Frijns (Olanda) și Nico Müller (Elveția).

Oficialii companiei ne spun că la fel ca și Cupra, Formula E este prezentă în metaverse cu un joc oficial de curse construit pe tehnologie blockchain, iar ambele identități își propun să ajungă la indivizi care apreciază sustenabilitatea și sunt pasionați de curse și performanță.

„Motorsportul se află în centrul ADN-ului Cupra – iar noi cei de la Cupra concurăm pentru a învinge” a declarat Wayne Griffiths, CEO Cupra. „Este momentul potrivit pentru a face următorul pas înainte și de a ne alătura celei mai mari competiții de motorsport electric din lume și abia așteptăm să vedem echipa ABT Cupra Formula E concurând în inima unora dintre cele mai emblematice orașe ale lumii. Formula E este o platformă unică de motorsport pentru cei mai importanți producători de automobile din lume, pentru a crea emoții și pentru a demonstra că motorsportul electric nu este plictisitor, ci merge mână în mână cu performanța extremă.'

Includerea Cupra în campionatul Formula E va avea un impact pozitiv asupra mărcii datorită vizibilității globale, câștigând totodată teren prin capabilitățile de inovare tehnică pe care Formula E le oferă. Atât ABT, cât și Cupra își vor consolida relația ca parteneri principali în echipă, iar Mahindra Racing va furniza tehnologia motorului.

Adaugă un comentariu