Dacă se poate mai mult, de ce nu? Volkswagen ID. Buzz LWB ilustrează perfect trimiterea acestei întrebări.

Debutul official al versiunii cu ampatament lung din seria de vehicule electrice Volkswagen ID. Buzz a fost sincronizat cu începutul lunii iunie. Americanii au avut prilejul de a-l vedea în direct, în California. Dar asta nu e totul: există și un eveniment tradițional dedicat minibusului VW, numit VW Bus Festival și ținut la Hanovra, iar acolo va fi rândul europenilor să-l vadă pe VW ID. Buzz LWB între 23 șo 25 iunie.

Volkswagen ID. Buzz LWB poate să ia la bord până la 7 persoane și mai rămâne ceva spațiu inclusive pentru bagaje. Având o lungime de 4.962 mm, Volkswagen ID. Buzz LWB ridică la un nivel și mai înalt latura funcțională și polivalența practică a seriei sale. Lungimea suplimentară se datorează măririi ampatamentului cu 250 mm, rezultând spațiul necesar pentru un al treilea rând de scaune. Volumul util maxim ajunge până la 2.469 de litri dacă se renunță la scaune. În plus, platforma tehnică din familia MEB poate găzdui acum o baterie mai mare, de 85 kWh (capacitate netă), oferind și mai multă autonomie.

Noua pompa de caldura creste eficiența încălzirii iarna. Volkswagen ID. Buzz LWB va fi disponibil cu un nou motor electric de 210 kW (286 CP). Acesta ridică viteza maximă până la pragul stabilit electronic de 160 km/h (ID. Buzz-ul european cu motor de 150 kW atingea 145 km/h). Volkswagen ID. Buzz LWB poate să accelereze până la 100 km/h în doar 7,9 secunde. Surpriză pentru adepții tracțiunii integrale: o versiune astfel dotată și numită GTX, având o putere de 250 kW (339 CP), a fost anunțată pentru 2024. ID. Buzz GTX va rezolva sprintul 0–100 km/h în 6,4 secunde, fapt de natură să-I înlesnească integrarea în fluxul de trafic de pe autostradă.

Adaugă un comentariu

Articole similare