De ce s-au oprit lucrările la drumul expres Craiova-Piteşti

Lucrările la primul tronson al drumului expres Craiova-Piteşti, de 17 kilometri, au fost oprite la nici trei luni de la start pentru că fermierii care au teren în zonă au făcut plângeri penale constructorului.

“Constructorul s-a ales cu plângere penală că a intrat pe terenuri cu recoltă a anumitor firme și fermieri, deși terenul era expropriat, recoltele nu erau expropriate. Urmează ca în momentul în care fermierii își ridică recoltele, să înceapă constructorul să lucreze. Este o situație care cred că doar în România se poate întâmpla, nu am auzit în altă țară ca constructorul să se aleagă cu plângere penală” spune deputatul Lia Olguţa Vasilescu.

Începerea lucrărilor s-a făcut cu mare fast, cu Liviu Dragnea – cap de coloană şi câteva borduri puse ca piatră de temelie. Drumul nu a mai înaintat aproape deloc, aşa că până acum autorităţile se pot lăuda doar cu… bordurile. În total, drumul expres dintre Craiova şi Piteşti ar urma să aibă 120 de kilometri şi va costa aproape 420 de milioane de euro. Şoseaua a fost împărţită în trei tronsoane, cu câte două benzi pe sens şi ar trebui să fie gata în 2022.

Sursa: digi24.ro

Lucrările la drumul expres Craiova-Piteşti au fost inaugurate în luna mai, de către Liviu Dragnea, înaintea alegerilor europarlamentare. Deși centura de ocolire a oraşului Balş, inclusă în acest traseu, ar trebui finalizată până la sfârșitul anului, directorul Ford România a vizitat șantierul și a descoperit că progresul este insesizabil.

Ian Pearson, directorul Ford România, s-a deplasat pe șantierul șoselei de centură Balș pentru a inspecta stadiul lucrărilor. Viitorul drum expres are o importanță deosebită pentru constructorul auto american, care deține o fabrică în Craiova.

Pearson a descoperit că drumul se prezintă aproape în același stadiu ca în luna mai, astfel că finalizarea lui până în 2020 este o țintă improbabilă.

Adaugă un comentariu