Eliminarea timbrului de mediu, bucuria samsarilor

Acum câteva săptămâni vă spuneam trei dintre dezavantajele eliminării timbrului de mediu. Primul punct pe care l-am bifat atunci a fost învechirea parcului auto. Și iată că am cam avut dreptate, în ciuda comentariilor care au însoțit postările de pe Facebook.

Colegii de la Digi24 au mers într-un târg auto din Oradea și au luat pulsul vânzătorilor. Dacă până la 1 februarie, se vindeau în special mașinile cu prețul între 6.000 și 10.000 de euro, nu mai vechi de 2008 și cu dotări peste standarde, acum reapar mașinile din intervalul 2000 – 2006. În plus, eliminarea timbrului de mediu le-a permis vânzătorilor să mărească prețurile.

Tot vânzătorii sunt cei care spun că numărul tranzacțiilor s-a dublat de la dispariția timbrului de mediu. În perioada imediat următoare vom afla noi detalii cu privire la introducerea ecovinietei.

    Ciprian says:

    Ecoomia lasata LIBERA fara a se implica statul ,,,,,astfel banii vor fi cheltuiti prin gandire de catre fiecare om in parte in mode dereglementat ,,,,statul astfel va colecta TVA 19% ,accize pe combustibili , vor creste vanzarile de piese auto ,numarul de serviciuri ,cinsumabile ,vorbim de miliarde lei noi care aduce incasari de 4-5ori mai mari ca timbrul de mediu ,oamenii lasati liberi ca asta au cerul la REVOLUTIE !!! , da avem un parc auto inmatriculat pe bulgaria aiurea instrainat care nu au lasat nici un euro in ROMANIA …..va umfla si vanzarile SNP Petrom care la randul sau va avea mai mult profit . Birocratia cat mai simpla cu cat mai putine usi si hartii ,o economie capitalista dereglementata este de 100 ori mai eficienta ca una reglementata !!!! . Daca producatorii de autoturisme noi vor sa isi vanda produsele in ROMANIA atunci sa mareasca salariile din industria auto de la 1500 net la 2500 lei net ,deci acele auto sunt produse pentru Franta ,Germania ,astfle noi luam de la ei autorusimele utilizate si intretinute cat de cat , astfel pot muta metaluirgia la noi ca la noi vor muri masinile lor . Reglementezi economia o bliochezi ,blochezi circuitul banilor !!!si pui banii in RAMA ,le faci poza !!! . Lasata economica sa se incinga , statul sa fie doar un tazator de 19% ,daca PIBUL creste de 3ori mai mult inseamna ca avem de rrei ori incasarile din TVA de azi la buget si lasati oamenii sa isi bata capul ca deaia au creiere . ANAF sa fie bine pus la punct pentru a colecta TVA . Chestiile simple functioneza bine !!!! …….se tureaza economia si se incinge statul va mari TVA la 22% si o franeaza putin ,vrea sa o accelereze scade TVA la 15% se incinge urca la 19% dupaceea 22%,,,,,TVA este pedeala de acceleratie

Adaugă un comentariu