Degrevată de obligațiile vreunei tradiții, marca Genesis vizează direct genul premium-avansat. Mai nou și prin seria GV60.

De la apariția sa (2015) și până în prezent, marca Genesis (parte a grupului Hyundai-Kia) ne-a obișnuit cu prezentarea unor mașini de lux din ce în ce mai mari. Iată că, prin seria GV60, cei de la Genesis vor viza o zonă situată la limită între clasa compactă și cea medie. Și nu oricum, ci folosind tehnică EV.

Marca sud-coreeană a dat publicității un număr consistent de imagini cu noua sa realizare, numită Genesis GV60. Automobilul demonstrează că managerii companiei și-au dat seama că poți să „crești' cu succes și în jos, nu numai în sus (asta au făcut cu niște ani în urmă în Europa și Mercedes-Benz Clasa A, Audi A3 și BMW Seria 1). Grupul din care face parte Genesis are acum la dispoziție excelenta platformă tehnică E-GMP (Electric-Global Modular Platform), generos apreciată pentru prestațiile sale în cazul seriilor Kia EV6 și Hyundai Ioniq 5. Genesis GV60 va constitui o remarcabilă materializare compactă a potențialului acesteia.

Ca și în cazul altor automobile electrice, ampatamentul lui GV60 este relativ mare (2900 mm) față de lungimea mașinii (4515 mm). În pofida sugestiei pe care o dă forma sa de coupe cu patru portiere, Genesis GV60 are o înălțime destul de mare: 1580 mm. În acste condiții, este de așteptat ca interiorul să ofere fără rezerve condițiile de spațiu și confort presupuse de caracterul premium.

Designul exterior atrage atenția printr-o îmbinare aparte de tratare stilistică neoclasică (forme rotunjite, fin racordate, detalii cromate discrete) și elemente tehnologice eminamente avansate (farurile LED, jantele mari, clanțele integrate în caroserie).

În interior, metalul satinat în contrast cu cu tapițeria închisă aduce o notă de rafinament. Element original: consola dintre scaune pare să plutească acolo, nefiind legată de consola centrală a planșei de bord. Această consolă conține și „sfera de cristal', dispozitivul care asigură comanda transmisiei. Pe spița din dreapta a volanului se observă un buton galben-verzui-veninos pe care scrie „boost'. Pentru că nu au fost comunicate deocamdată cifre referitoare la performanțe, nu vă putem spune cât de „boost' este efectul apăsării acestuia.

taguri
Adaugă un comentariu

Articole similare