Jeep Compass 2.0 MultiJet: American cu Stil Latino-lover

Ştim că sună Ciudat, dar asta e realitatea: Jeep aparţine grupului Fiat începând din 2009. Italieni sensibili la un loc cu americani aroganţi, fantezie şi tupeu, lume veche şi lume nouă puse la un loc.

Poate să iasă ceva bun din toate astea? Noul Jeep Compass ne dă de înţeles că da. Generaţia precedentă, având o înfăţişare bizară şi un concept neclar, nu a urcat pe scara succesului. Jeep, marcă emblematică pentru evoluţia automobilelor 4×4 de teren, nu a reuşit să pătrundă până acum pe teritoriul SUV-urilor compacte, o categorie mai puţin extremă, însă tratată cu exigenţă de clienţi. Noua generaţie Compass ar trebui să înainteze acolo unde cea dinainte nu a răzbit. Designul său reprezintă o transpunere mult mai fericită a temei Jeep sub formă de SUV compact. Grila cu şapte fante şi farurile rectangulare ale lui Grand Cherokee au fost plăcut integrate în noul ansamblu stilistic definitoriu pentru Compass.

Înfrumuseţare vizibilă şi la decorul interior. S-a terminat cu aparenţa simplistă a plasticelor americane. Dimensionarea spaţiului nu e impresionantă pentru obişnuinţele clasei, mai ales la locurile din spate. Şezuturile scaunelor sunt scurte, susţinerea laterală rămâne perfectibilă. Platforma tehnică a lui Compass provine din patrimoniul Fiat, fiind deja prezentă sub caroseriile lui Fiat 500X şi Jeep Renegade. În cazul de faţă, turbodieselul de 140 CP este cuplat la o cutie automată cu 9 trepte. Acest grup motopropulsor promite mult, dar nu îndeplineşte chiar totul. Turbodieselul are o caracteristică de cuplu destul de bună, eventual plafonarea care intervine oarecum repede în plaja superioară de turaţie fiind de comentat. Nu la fel de bine se prezintă funcţionarea cutiei automate cu 9 trepte. Adesea, softul său ezită în alegerea treptelor şi apoi, parcă tinzând să recupereze timpul astfel pierdut, face uneori schimbări zgâlţâite. Compass se pretează unei conduceri de croazieră, care să pună cât mai rar transmisia în situaţia unor decizii rapide şi de acurateţe. Astfel, ar fi de preferat o cutie manuală. Direcţia e precisă şi are o asistare bine dozată.

Preţul de bază al unui Jeep Compass turbodiesel de 140 CP având transmisie 4×4 şi cutie automată este de 33.421 euro. Accentele sale premium şi nivelul performanţelor justifică banii, iar concurenţa cu profil similar nu e mai ieftină. Dincolo de observaţiile tehnice, se observă o bună calibrare a ofertei.

Verdict

În contrast cu fosta generaţie, Compass a devenit atractiv: plăcut la vedere, bine finisat şi bine dotat. Comportamentul rutier şi abilităţile offroad se prezintă bine. Nici performanţele nu lasă de dorit, dar fineţea funcţionării transmisiei automate rămâne perfectibilă.

Adaugă un comentariu

Articole similare