Lamborghini a redeschis ieri showroomul din București

Lamborghini a redeschis ieri showroomul din București renovat recent, evenimentul marcând și premiera românească a noului Lamborghini Huracán EVO.  Marca Lamborghini este prezentă oficial în România din anul 2008, showroomul dedicat fiind inaugurat cinci ani mai târziu, în 2013.

Situat în partea de nord a capitalei, showroomul Lamborghini București, proaspăt redecorat, încorporează noul design corporativ al mărcii, oferind un studio exclusiv Ad Personam pentru personalizare, alături de zonele de prezentare a celor mai recente supercaruri ale mărcii. Lucrările de redecorare a showroom-ului de 309 metri pătrați s-au derulat pe o perioadă de peste trei luni. Suprafața totală a service-ului dedicat Lamborghini este de aproximativ 250 de metri pătrați, incluzând zona de reparații, zona de schimbare anvelope și depozitul de piese de schimb.

Noul Lamborghini Huracán EVO preia motorul de la Huracán Performante, cu 640 CP și un cuplu de 600 Nm, și are un nou sistem de infotainment cu o conectivitate avansată. Este disponibil și în versiunea Huracán EVO Spyder decapotabil.

Lamborghini a redeschis ieri showroomul din București

Preț de pornire  pentru Huracán EVO este 185.947  euro fără TVA şi  204.368  euro fără TVA pentru Huracán EVO Spyder.

taguri
Adaugă un comentariu