Legea din Tennessee le permite străinilor să spargă mașinile pentru salvarea animalelor

Astăzi v-am povestit puțin despre Skoda și accesoriile oferite de cehi pentru protejarea și transportul câinilor. Acum, ne mutăm în Tennessee, unde a fost votată o lege prin care străinii pot sparge o mașină în cazul în care înăuntru se află animale.

Bineînteles că trecătorii care decid să facă un astfel de lucru trebuie să îndeplinească mai multe condiții. În primul rând, aceștia trebuie să verifice dacă mașina este sau nu încuiată.

Pentru a scăpa de eventualele acuzații, geamul unei mașini poate fi spart dacă mașina se află în soare de foarte mult timp și dacă animalul încuiat se află cu adevărat în pericol. În plus, străinul trebuie să sune și la poliție pentru a anunța acest act.

Până la 1 iulie, această lege permitea spargerea unei mașini doar dacă la interior se aflau copii și nu animale. În prezent, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii există 16 state care aplică această lege.

Sursa | WCF | Foto

Adaugă un comentariu