Luptă sau fugi! Ana și Krav Maga, autoapărarea ca mod de viață

Cât de des faci cunoștință cu un instructor de Krav Maga? Cu doar câteva școli la noi în țară, ocazia e rară. Iar când am aflat despre cea de-a doua pa­siune din viața ei, a trebuit să aflăm totul!

Cum ai ajuns să practici Krav Maga?

Am ajuns instructor de Krav Maga din­tr-o întâmplare. Pe perioada liceului am mers constant la un club de kara­te tradițional, până în clasa a XII-a. Acolo, însă, nu se făcea sport de con­tact, făceam Kata, adică mișcările ace­lea executate doar în aer. La competiții câștigai puncte doar când lovitura ta arăta caligrafic. Când loveai, trebu­ia să te oprești la un centimetru de țintă. Aceasta a fost experiența mea pre-Krav Maga. Cât despre începutu­rile mele în Krav Maga, îmi amintesc că acum 10 ani m-a sunat un prieten să mă întrebe unde este Calea Floreas­ca 246 și dacă locația se afla aproape de metrou. Stăteam în zonă, deci știam adresa, așa că l-am întrebat ce este acolo. Și mi-a zis: „eee, n-ai tu treabă, niște bătăi, ceva dur, lupte de stradă!' I-am spus că m-ar interesa și pe mine. Până la urmă, el nu a mai venit, dar m-am dus eu. A urmat un an în care am mers la toate antrenamentele, adică aproape în fiecare zi. Exersam și acasă, precum și oriunde puteam să repet ce făceam la sală ca să ajung într-o condiție fizică mai bună. Îmi plăcea maxim, era total diferit față de ce făcusem până atunci!

Cum este să le predai copiilor și ce îi înveți?

Pot spune cu sinceritate că la început a fost copleșitor. După aceea am pri­ceput cum funcționează mintea lor, la ce reacționează, precum și faptul că sunt mai multe tipuri de caracte­re și am început să aplic ce am învățat. Din șase copii, au devenit 12, din 12 au devenit 24, apoi două grupe complete. Și tot așa. Totul a crescut organic, 90% din copiii veniți la sală soseau pe recomandare și așa este și în continuare.

Clasele de copii sunt destinate celor care au trecut de clasa 0, adică peste șase ani. Ei învață cum să iasă cu cât mai puține 'daune' dintr-o situație care ar fi putea fi periculoasă. Ce în­seamnă pericol la vârsta lor? Că pot să cadă și să dea cu capul de obiecte tari sau cineva aruncă înspre ei ceva și nu se pot feri, dar în cazul în care ajung la sală îi învățăm cum. Pot să sesizeze pericolul și să se raporteze corect la el. Pe cei mici îi învăț cum să stea corect în picioare, cum să cadă, să știe cum să se ridice cât mai repede și să fugă fără să se împiedice. La cei mari, evi­dent, devine mai violent, pentru că ei se și bat. Pe vremea noastră, a mea (am 30+), nu era în felul ăsta. Orice putea deveni un motiv pentru o bătaie. Pe scurt, găști multe, bullying, pe cel mai slab îl iau și îl supără doar pentru că le place. Și azi, și mâine și continuă. Am o mulțime de copii care s-au mutat de la școli, de la licee, pentru că sunt găști cărora nu le pot face față și sunt terorizați continuu. Iar la mine la ore învață în primul rând să aibă altă atitudine. Să nu mai fie ei 'cei mai fraieri'. Și atunci, evident, se schimbă toate lucrurile și perspecti­va, sunt priviți altfel și nu mai sunt „ciuca bătăii'.

Ce reprezintă Krav Maga pen­tru tine?

Krav Maga reprezintă un stil de a mă raporta la ce se întâmplă în jurul meu într-un mod foarte lucid și foarte cu picioarele pe pământ. Înseamnă să știu să recunosc o situație care poate deveni periculoasă, să înțeleg cât de important este să fiu cu ochii în patru în orice moment. Fie că sunt în mașină, în lift, pe stradă, într-o par­care, oriunde. Înseamnă încrederea că mă pot descurca în situații în care, fără stilul acesta pe care am început să îl practic acum destulă vreme, nu m-aș descurca la fel de bine. Mai în­seamnă și reflexe dezvoltate atât de bine, care, în momentul în care te afli într-o situație de panică sau de stres, iar creierul 'îngheață' și avem opțiunile de 'fight-or-flight', din cauza hormonilor secretați, mușchii tăi să poată reacționa singuri, pentru că atunci intră memoria musculară în acțiune. Ești în stare să ridici o mână, să prinzi ceva, să cazi cum trebuie fără să te lovești la cap, orice ține de reflex întipărit. Corpul tău răspunde în mo­mentul în care se simte în pericol.

Ce părere ai despre incidentele violente din traficul din Ro­mânia, din ce în ce mai frec­vente, care implică altercații între șoferi?

Așa cum mergi pe stradă, așa e și în trafic, doar că în trafic există o barieră între tine și celălalt: propria mașină. Din păcate, mulți ies imediat din mașină și nu o consideră precum ceva care i-ar putea apăra. Mai ales la noi în România, majoritatea situațiilor sunt terminate violent din cauza mândriei și a orgoliilor necon­trolate. Am asistat și am auzit despre tot felul de povești și situații. Să zi­cem că te lovești de cineva din greșeală pe stradă, din cauză că ai mers în mod neatent. Ori te iei la ceartă, ori spui scuze. Varianta a doua ar fi mult mai ușor de făcut și de acceptat, iar nimeni nu ar avea de suferit. Însă, de multe ori, orgoliul necontrolat câștigă în detrimentul calmului.

Ce sfat ai pentru un șofer sau o șoferiță care tocmai a fost blo­cată în trafic de altcineva după o șicanare în trafic? Ce ar trebui să facă persoana re­spectivă?

Să blocheze ușile.

Ce se aplică și în Krav Maga, și în șofat?

Reflexele, pe care le ai sau nu le ai în momentul când ai nevoie de ele. Es­te puțin mai dificilă treaba la volan decât ca pieton, în sensul că, la volan, dacă nu ai reflexe, se pot întâmpla lu­cruri majore și nedorite, pe când ca pieton poți să calci strâmb sau să te lovești de un stâlp și să nu te alegi de­cât cu o vânătaie. Însă reflexele sunt foarte importante în ambele situații. Mai includem și atenția la ce este în jur, reperarea pericolului și aplanarea lui, în cazul în care el poate degenera în ceva violent. Păstrarea distanței e foarte importantă, atât față de mașina din față, cât și față de alți pietoni. Mai contează și felul în care gestionezi conflictul: dacă te-ai încruntat și se vede pe buzele tale că înjuri, evident că deschizi calea către ceva care va fi violent. În schimb, dacă ești liniștit, lucrurile pot fi aplanate. Eu, de exem­plu, am ajuns să fiu indiferentă la vo­lan, fără să mă supere că mi s-a tăiat calea, fără să mă supere că a luat-o cineva pe linia de tramvai, am început să accept lucrurile acestea de multă vreme ca lucruri care se întâmplă pur și simplu, fără să mă mai afecteze și să mă încarce negativ. Mi-am dat sea­ma că am mereu opțiuni: ori mă supăr, ori fac și eu ca ei, ori o iau ca pe un fapt neutru, care așa și este. Nu am ce să schimb eu, decât poate prin felul meu de a fi. Pot fi, astfel, un exemplu pentru cei din jur, care se uită și văd o fată care stă calmă și zâm­bește în loc de o încruntare. Prefer, așadar, să îmi văd de condusul meu și să mă bucur de el.

Cum ai ajuns la Fiat 500?

Tot întâmplător. Înainte conduceam un Chevrolet Spark. Un prieten urma să o vândă pe aceasta și… în două zile a fost a mea. Îmi și place mult cum arată! Îmi place că mă ascultă, este mai puternică decât pare la prima vedere. Îmi place că se par­chează ușor, parcă nu sunt cu mași­na, ci cu motocicleta, la cât de ușor trece printre altele prin trafic. Îmi place că nu s-a stricat niciodată până acum, dacă poate fi considerat un plus. Are 200.000 de kilometri, jumătate făcuți de mine în ultimii cinci ani. Are personalitate și îmi seamănă, mică și delicată în apa­rență, dar, în esență, puternică!

Dacă ai putea să schimbi ceva la mașina ta actuală, ce ai schimba?

Aș schimba scaunele de piele, pentru că vara este foarte cald și iarna este foarte frig. Nu aș vrea să fie automată, îmi place cutia manuală. Altceva, poate niște cai-putere în plus, în rest, este impecabilă! Următoarea mea mașină probabil că va fi un Abarth 500, exact ca cea pe care o am, doar că mai „forțoasă' puțin.