Mercedes-AMG S 63 4MATIC+ Coupé şi Cabriolet: înaltă performanţă şi lux desăvârşit

Mercedes-AMG S 63 4MATIC+ Coupé şi Cabriolet reprezintă vârful tehnologic din Clasa S şi cele două versiuni vor fi prezentate cu un facelift la Salonul Auto de la Frankfurt din această toamnă.

Mercedes-AMG S 63 4MATIC Coupé va dispune de celebrul motor V12 de 6,0 litri care produce 630 CP și ajunge la 1.000 Nm. Transmisia se face prin intermediul unei cutii AMG SPEEDSHIFT TCT 7G şi acest model va fi disponibil doar cu tracţiune spate.  Mercedes-AMG S 63 4MATIC Coupé are nevoie de 4,1 secunde să ajungă de la 0 la 100 km/h şi este limitat la o viteză maximă de 250 km/h. Dacă se optează pentru  AMG Driver viteza maximă este de 300 km/h.

Mercedes-AMG S 63 4MATIC+  Cabriolet este oferit cu un propulsor V8 de 4,0 litri care dezvoltă 612 CP  şi poate oferi 900 Nm între 2750-4500 rpm. Mercedes-AMG S 63 4MATIC+  Cabriolet este pus în mişcare prin intermediul cutiei AMG SPEEDSHIFT MCT 9G şi are tracţiune integrală. Reuşeşte repriza de la 0 la 100 km/h în 3,5 secunde şi are o viteză maximă limitată la 250 km/h! Dacă se optează pentru  AMG Driver viteza maximă este de 300 km/h.

Simona Halep conduce un Mercedes-AMG S63 4MATIC Cabriolet

În cadrul parteneriatului cu Mercedes-Benz România, Simona Halep conduce un Mercedes-AMG S63 4MATIC Cabriolet pe parcursul sezonului cald 2017.

Parteneriatul a debutat în primăvara acestui an cu Simona Halep la volanul unui model Mercedes-AMG GLE 43 4MATIC Coupé. Pe durata colaborării de durată cu Mercedes-Benz România, vedeta tenisului românesc feminin va avea la dispoziție o suită de modele Mercedes-AMG.

Parteneriatul marchează aniversarea a 50 de ani de excelență și performanțe sportive specifice Mercedes-AMG.

Modelul Mercedes-AMG S 63 4MATIC are un motor biturbo V8 AMG de 5,5 litri şi dezvoltă 576 CP. Modelul AMG accelerează de la 0 la 100 km/h în 3.9 secunde şi are viteza limitată electronic la 250 km/h. Preţul de vânzare al unui Mercedes-AMG S 63 4MATIC în România este de aproximativ 190.000 euro.

Vezi prezentarea video

Adaugă un comentariu