MINI Cooper SE: Primele 45.000 de unități ale modelului electric au fost deja rezervate

MINI Cooper SE, primul model electric din portofoliul constructorului englez, are clienți entuziaști încă dinainte să intre în producție de serie. Managerul de proiect anunță că 45.000 de persoane deja și-au rezervat câte un exemplar.

Într-un interviu acordat publicației germane Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, managerul de proiect Elena Eder a dezvăluit faptul că modelul electric MINI Cooper SE înregistrează rezervări pe bandă rulantă: „Până în momentul de față, peste 45.000 de oameni și-au exprimat interesul [n.r. în achiziționarea mașinii]’.

Totuși, aceasta recunoaște că ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană ar putea deveni un obstacol notabil în calea exportului vehiculului, mai ales în condițiile unui Brexit fără acord.

 

Citește și:

O altă metodă nouă o reprezintă furtul din maşină cu moneda! Iată cum te lasă hoţii fără bunuri!

 

MINI Cooper SE este echipat cu un motor electric de 184 CP şi 270 Nm, iar bateria sa asigură o autonomie de până la 270 km. Poate fi încărcată atât la wallbox și la stațiile publice, cât și la prizele de uz casnic. Modelul electric accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,3 secunde, viteza maximă fiind limitată electronic la 150 km/h.

Elena Eder a anunțat că autoturismul electric va intra în producție de serie pe 1 noiembrie, în uzina din Oxford (Anglia). Recent, în fabrica respectivă a fost asamblată unitatea Mini cu numărul 10 milioane.

 

Adaugă un comentariu