Noul Mustang Mach-E este disponibil pentru precomandă în România

Noul Ford Mustang Mach-E este disponibil pentru precomandă în România. Modelul poate fi achiziționat prin intermediul rețelei de dealeri Ford specializați în vânzarea de vehicule electrice. Prețurile variază între 51.800 de euro pentru versiunea de bază și 68.300 de euro pentru versiunea de top.

În echiparea de bază, Mustang Mach-E se laudă cu următoarele funcții:

  • Funcția de conducere cu o singură pedală. Ajută la recuperarea unei cantități mai mari de energie cinetică pe care o transferă către baterie;
  • Co Pilot 360 oferă caracteristici avansate de asistență a șoferului bazate pe cameră și radar, precum și asistență la menținerea benzii de rulare, detectarea marginii drumului și asistență pentru unghiul mort, Intelligent Adaptive Cruise control cu Stop and Go și recunoașterea semnelor rutiere;
  • Interfața SYNC poate fi accesată prin intermediul unui ecran tactil de 15.5 inch și permite personalizarea a 80 de setări ale vehiculului;
  • Inteligența artificială care permite invățarea automată, ajută sistemul să înțeleagă mai bine obiceiurile șoferilor în timp, învățând din rutina acestora pentru a face sugestiile adecvate de navigare și comunicare;
  • Tehnologia Phone As A Key este oferită în premieră de către Ford pe Mustang Mach-E; prin intermediul funcției Bluetooth, vehiculul poate detecta smartphone-ul proprietarului când acesta se apropie, descuind portierele și permițându-i să pornească mașina fără să-și scoată telefonul din buzunar sau să folosească o cheie;
  • E Latch este o nouă abordare pentru acționarea portierelor care se vor deschide 40 mm pentru a permite șoferului sau pasagerului să le deschidă complet prin apăsarea butoanelor dedicate de pe stâlpii ușilor.

Ford Mustang Mach-E este disponibil cu tracțiune spate sau integrală, ambele versiuni putând fi asociate cu o baterie cu autonomie standard sau extinsă. Versiunea cu autonomie extinsă și tracțiune spate are o autonomie de până la 610 km (conform WLTP). Încărcarea bateriei de la 10% la 80% se realizează în 38 minute pentru versiunea de baterie cu autonomie standard și în 45 minute pentru versiunea cu autonomie extinsă.

Versiunea de bază a lui Mustang Mach-E furnizează 269 CP în varianta cu baterie cu autonomie standard, respectiv 294 CP în varianta cu baterie cu autonomie extinsă. Ambele oferă un cuplu de 430 Nm, în timp ce accelerația de la 0 la 100 km/h se realiează între 6,1 și 6,2 secunde. In configurația cu tracțiune integrală, Mustang Mach-E livrează 269 CP în versiunea cu baterie cu autonomie standard, respectiv 351 CP, în varianta cu baterie cu autonomie extinsă, cu un cuplu de 580 Nm și o accelerație de la 0 la 100 km/oră cu un timp cuprins între 5,1 și 5,6 secunde.

„Mustang Mach-E reflectă viziunea noastră în ceea ce privește tehnologia, eficiența și performanța noii generații de vehicule Ford. Este primul reprezentant al suitei de vehicule electrice pe care Ford Motor Company le va lansa până în 2024. La volanul lui Mach-E simțim evoluția automobilului, prin sistemul de propulsie full electric, sistemele de asistență activă, dar și aportul inteligenței artificiale', a declarat Cristian Prichea, Director General Ford România – Compania Națională de Vânzări.

 

Distribuția noului Mustang Mach-E în România se realizează prin intermediul celor 17 dealeri Ford specializați în distribuția de vehicule electrice, ce au implementat standardele specifice de vânzare și asistență post-vânzare.

„Intrarea Mach-E pe piață din România are loc într-un context efervescent. Înmatriculările de vehicule electrice au crescut cu 48% în primele 6 luni ale anului 2021 față de aceeași perioadă a anului trecut', a adăugat Cristian Prichea.

 

Ford a anunțat la începutul acestui an că 100% din gama sa de autoturisme din Europa va fi fără emisii, complet electrică sau plug-in hybrid până la mijlocul anului 2026, în timp ce trecerea în totalitate către electric se va face până în 2030.

Adaugă un comentariu