Faceți cunoștință cu noul Mercedes-Benz Clasa C

2021 reprezintă anul în care Mercedes-Benz Clasa C primește a cincea generație. De la startul producției, din 1982 și până în prezent, autoturismul german s-a fabricat în 10,5 milioane de exemplare.

Confortul superior va fi dat de faptul că noul model utilizează platforma actualei Clase S. Totuși, un detaliu care nu provine de la Clasa S se află la departamentul motorizărilor, unde noua Clasa C va utiliza doar propulsoare cu patru cilindri și ajutor electric.

Pe lângă asemănările clare pe care le împărtășește exteriorul cu noua Clasa S, designerii Clasei C s-au inspirat și de la liniile de coupe ale lui CLA. Sedanul în trei volume pare mai zvelt și afișează un nou design pentru blocurile optice, atât în față, unde primește tehnologie LED High Performance în echiparea standard, cât și în spate, unde putem observa un set de stopuri dispuse orizontal.

Opțional, clienții pot alege farurile cu tehnologie Digital Light, ce duc tehnologia LED Matrix la un nou nivel cu o rezoluție totală de 2,6 milioane de pixeli. Astfel, fiecare far poate fi folosit asemenea unui videoproiector și poate afișa imagini în fața mașinii.

Noua Clasa C a crescut pe toate planurile, mai puțin în înălțime. Modelul este acum mai scund cu 7 milimetri având o înălțime de 1455 de milimetri. Lungimea este de 4751 de milimetri, în timp ce lățimea este de 2033 de milimetri. De asemenea, ampatamentul a crescut cu 25 de milimetri, fiind acum de 2865 de milimetri. În ceea ce privește portbagajul, volumul Clasei C sedan a rămas neschimbat cu 456 de litri, dar primit 30 de litri în plus pentru varianta break (490-1.510 litri).

Și interiorul a primit un design în stilul vârfului de gamă. Sistemul MBUX este acum afișat pe un ecran pătrat cu diagonala de 11,9 inchi. Instrumentarul poate fi comandat fie cu o diagonală de 10,25 inchi sau cu una de 12,3 inchi.

Însă cele mai multe modificări se află sub capotă, unde inginerii au dezvoltat numai unități electrificate cu patru cilindri. Se pare că și modelele AMG vor utiliza propulsoare de doi litri, spre disperarea puriștilor, însă dacă este să ne uităm la AMG A 45 S 4Matic+, care dezvolta 421 CP, nu ar trebui să ne facem griji în privința performanțelor.

Modelul de bază va purta denumirea de C 180 și va utiliza un propulsor pe benzină de 1,5 litri. Unitatea produce 170 CP și un cuplu de 250 Nm. Sprintul 0-100 km/h va fi realizat în 8,6 secunde, în timp ce viteza maximă va fi de 231 km/h.

Următoarele modele din gamă sunt C 200 și C 300. Ambele pot primi tracțiune integrală. Primul utilizează tot propulsorul mai sus menționat, însă de această dată avem de-a face cu o putere maximă de 204 CP și un cuplu de 300 Nm. C 300 va utiliza un motor de doi litri care produce o 258 CP și un cuplu maxim de 400 Nm.

În lumea producătorilor premium, fanii diesel nu au fost uitați și au la dispoziție versiunile C 220 d (200 CP/400 Nm) și C 300 d (265 CP/550 Nm). Ambele utilizează o unitate de 1,9 litri.

Toate motorizările menționate vor utiliza un sistem mild hybrid. În modul overboost, șoferii vor avea la dispoziție un plus de 20 CP și 200 Nm. De asemenea, toate agregatele vor comunica prin intermediul unei transmisii automate cu nouă trepte.

Impresionantă va fi și autonomia versiunii plug-in. Conform normelor WLTP, ne putem aștepta la o autonomie 100% electrică ce se situează în jurul valorii de 100 km. De aceasta este responsabil un acumulator cu capacitatea de 25,4 kWh. Acesta alimentează un motor electric ce dezvoltă 129 CP. De asemenea, versiunea PHEV va beneficia, opțional, de suspensie pneumatică sau de un sistem de direcție integrală.

Debutul oficial al noului Mercedes-Benz Clasa C în Europa este programat pentru anul în curs.

Adaugă un comentariu