Noutățile Audi la SIAB 2018 – RS3, RS4 Avant, RS5 Coupe, R8 Coupe, R8 Spyder, A5 Cabrio, S5 Sportback şi S3 – GALERIE FOTO

Standul Audi de la Salonul Internațional de Automobile București 2018 găzduiește multe noutăți, prototipuri și oferte speciale. Vizitatorii pot vedea noul concept e-tron quattro, un SUV 100% electric, noul A6, noul A7 Sportback, deja reprezentativul A8, precum și gama Audi Sport (R și RS) în care se remarcă R8 Spyder.

De asemenea, vizitatorii salonului vor beneficia de o ofertă promoțională din partea Audi pentru gama Q – avantaj client de 20% și patru ani de mentenanță gratuită.

Noutățile Audi la SIAB 2018 – A6, A7, A7 și e-tron – GALERIE FOTO

Audi RS3

Audi RS3 este dotat cu motorul de 2,5 litri cu cinci cilindri care produce 400 CP și 480 Nm. Cuplat la un sistem de tracțiune integrală, motorul îl ajută pe RS3  să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 4,1 secunde. Viteza maximă a fost limitată la 250 km/h, dar clienții pot cere creșterea limitei până la 280 km/h.

 

 

Audi RS4 Avant

Câte break-uri cu un spaţiu util de 1500 litri te pot duce la destinaţie cu 280 km/h? Ei bine, noul Audi RS 4 Avant  reprezintă combinaţia perfectă între sportivitate şi aspectele practice ale utilizării cotidiene.

Noul Audi RS 4 Avant este propulsat de un motor 2.9 TFSI V6 twin turbo care livrează 450 CP şi un cuplu de 600 Nm. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h are loc în 4.1 secunde şi viteza maximă limitată este de 250 km/h. Opţional poate fi ales un pachet care duce viteza maximă la 280 km/h.

Cutia tiptronic cu opt rapoarte a fost optimizată pentru un condus sportiv şi poate fi comandat opţional un diferenţial sport pentru puntea spate.

Audi RS5 Coupe

Noul Audi RS5 se diferențiază clar de modelul A5, având un spoiler frontal cu prize de aer supradimensionate, o grilă a radiatorului mai lată și arce ale roților umflate. În spate se face remarcat difuzorul aerodinamic specific modelelor RS, care înglobează cele două terminații ovale ale evacuării. RS5 va dispune standard de jante de 19 inchi, iar opțional sunt disponibile și modele mai impozante de 20 de inchi.

Sub capotă se află un motor V6 nou-nouț de 2,9 litri, cu dublă supraalimentare, pe care Audi l-a dezvoltat special pentru acest model. Acesta produce 290 CP și 600 Nm, cu 170 Nm mai mult decât unitatea aspirată folosită de vechiul RS5. Mulțumită sistemului de tracțiune integrală care asigură o motricitate excelentă, noul model Audi Sport accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde și poate atinge o viteză maximă de 280 km/h dacă se bifează pachetul opțional Dynamic.

Audi R8 Coupe

Audi afirmă că noul R8 este cel mai rapid Audi de serie construit vreodată'. Și nu avem niciun motiv să-i contrazicem. R8 este cu adevărat rapid și este o mașină remarcabilă din punct de vedere tehnologic.  În versiunea V10 Plus, R8 utilizează un motor V10 aspirat de 5,2 litri, care dezvoltă 610 CP. Astfel, sportivul din Ingolstadt accelerează de la 0-100 km/h în doar 3,2 secunde, de la 0-200 km/h în 9,9 secunde și atinge o viteză maximă de 330 km/h.

Ce este nou? Introducerea sistemului de dezactivare a cilindrilor în sarcină redusă. Cum se simte? Momentul în care se face trecerea de la oprirea/ pornirea cilindrilor este extrem de fluent. Șoferul nu simte nimic. În rest, motorul se turează la peste 8000 rpm.

Audi R8 Spyder

Audi R8 Spyder V10 plus este genul de cabrio pe care ai șanse să-l vezi de aproape doar dacă este parcat. Audi a pus pe R8 Spyder cel mai puternic propulsor de serie pe care îl produce: un V10 de 610 CP și 560 Nm.

Audi R8 Spyder V10 plus accelerează de la 0 la 100 km/h în 3.3 secunde și atinge o viteză maximă de 328 km/h. Motorul de 5.2 litri folosește practic 2.78 CP per kg astfel că cele 1.695 kg ale noului Audi R8 Spyder V10 plus par nesemnificative.

Pentru un consum îmbunătățit, motorizarea V10 dispune de tehnologia COD (cylinder on demand) prin intermediul căreia jumătate dintre cilindrii sunt dezactivați în sarcină redusă. Cu ajutorul acestei inovații Audi R8 Spyder V10 plus are un consum combinat declarat de producător de 12.5 l/100 km.

Audi A5 Cabrio

Una dintre cele mai frumoase creatii de design iesite pe poarta celor de la Audi este disponibila acum si in varianta sa cabrio.

Audi a optat pentru o solutie clasica si A5 Cabrio beneficiaza de un acoperis textil. Structura acestuia este foarte usoara, mentine centrul de greutate jos, iar capitonajul beneficiaza de un strat de 15 mm de spuma, care are rolul de a izola fonic masina.

In standard, A5 Cabrio este echipat cu un paravant care se poate plia si depozita in locul rotii de rezerva din portbagaj. Pentru a se decapota, A5 are nevoie de doar 15 secunde, iar operatiunea inversa dureaza cu doua secunde mai mult. Unul dintre avantajele majore ale acestui acoperis este ca permite operarea lui la viteze de pana la 50 km/h.

Audi S5 Sportback

Audi S5 Sportback este dotat cu un propulsor 3.0 TFSI de 354 CP, motor care oferă cu 21 CP mai mult față de vechea generație. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 4,7 secunde, iar consumul anunțat de producător este de 7,3 l/100 km.

Audi S3

Vârful de gamă al seriei A3 va fi reprezentat de S3. Acesta folosește motorul de 2,0 litri TFSI care produce acum 310 CP și 400 Nm, cu 10 CP și 20 Nm mai mult față de versiunea precedentă.

taguri
Adaugă un comentariu