Odată cu lansarea lui Cadillac Optiq, americanii au anunțat și intenția de a exporta marca lor de lux către Europa.

Seria complet nouă Cadillac Qptiq reprezintă o abordare fără precedent pentru modelele situate la baza gamei Cadillac. Acest SUV care se încadrează în clasa medie confor standardelor europene dispune de propulsie electrică și se vrea a fi reprezentativ pentru ideea luxului stilat propus la prețuri competitive, așa cum este ea ilustrată de întreaga filosofie actuală a ofertei mărcii.

„Cadillac a definit întotdeauna luxul american, iar Qptiq este un exemplu al modului în care spiritul nostru îndrăzneț și inovator ne propulsează în viitorul vehiculelor electrice', a declarat John Roth, vicepreședinte Global Cadillac. „În ultimii cinci ani, Cadillac a atras aproximativ un milion de clienți noi în familie la nivel global, în timp ce procentul nostru de cumpărători mai tineri a crescut cu 5% în SUA. Cadillac Qptiq va fi o poartă importantă pentru a reorienta către Cadillac intențiile de cumpărare de vehicule electrice de lux ale clienților din toată lumea. Intenționăm să avem un portofoliu complet electric până la sfârșitul deceniului.'

Cadillac Qptiq urmează să fie exportat pe zece piețe externe importante din punct de vedere economic, inclusiv Europa. Debutul oficial al noului SUV american în Lumea Veche este programat pentru toamna acestui an, la Paris. Tot atunci urmează să fie dezvăluite și specificațiile complete ale automobilului. Deocamdată se știe doar că sistemul de propulsie EV (baterie de 85 kWh) mizează pe o condigurație Dual Motor, tracțiunea integrală fiind ceva implicit. În aceste condiții, performanțele și agilitatea lui Cadillac Qptiq ar trebui să facă o bună impresie.

Adaugă un comentariu

Articole similare