Opel și electromobilitatea, povestea ultimilor 50 de ani

Propulsarea electrică a vehiculelor a reprezentat încă din vremurile de pionierat ale domeniului auto o idee tentantă. Tehnologia aferentă, însă, s-a dovedit a fi mai greu de dezvoltat decât cea a motoarelor cu combustie internă.

În pofida faptului respectiv, cei mai competitivi producători au continuat să experimenteze de-a lungul anilor pe tema sistemelor electricede propulsie. Opel este un bun exemplu în acest sens.

Câteva tentative originale Opel

Marca din Rüsselsheim a început cercetarea și dezvoltarea sistemelor de propulsie electrică acum mai bine de cinci decenii în pofida unor condiții economice dificile și limite tehnice evidente, ambii factori datorându-se eforturilor de refacere industrială din anii de după cel de-al doilea război mondial. În primele decenii de după război s-a lucrat mai mult teoretic asupra temei, dar în 1968 specialiștii casei au venit și cu ceva foarte concret: prorotipul Opel Kadett B Stir-Lec I. Motorul de propulsie al vehiculului era alimentat de 14 baterii cu plumb, iar electricitatea care asigura încărcarea bateriilor în mod constant era generată de un motor termic Stirling, montat în spate.

Opel GT, micul Corvette european – varianta electrică

Trei ani mai târziu, Opel GT – un vector de imagine notoriu al mărcii – a fost modificat radical, fiindu-i montat un sistem electric de propulsie format din două motoare cuplate, a căror putere totaliza 120 CP. Georg von Opel, nepotul fondatorului, a înregistrat șase recorduri mondiale la volanul acestui Opel Electro GT. Mașina putea să atingă viteza maximă de 188 km/h și avea o autonomie de 44 km laviteza constantă de 100 km/h. Pachetul să de barerii nichel-cadmiu cântărea 590 kg.

Să ne apropiem de realitatea străzii

La începutul anilor 90, Opel a pus bazele programului de cercetare Impuls. Prototipul Impuls I se baza pe generația contemporană Kadett și avea în dotare un pachet de baterii nichel-cadmiu cu electrolit lichid care alimenta un motor de 16 kW. Autonomia maximă era de 80 km, iar viteza maximă atingea pragul de 100 km/h. Un an mai târziu a fost realizat prototipul Impuls II, bazat pe un break Opel Astra din prima generație. Automobilul avea la bord un pachet de 32 de baterii cu plumb care alimenta două motoare asincrone trifazate, rezultând o putere maximă de 45 kW/61 CP.

Din 1993 până în 1997, Opel a desfășurat primul său program de testare pe scară largă pentru vehicule electrice cu Impuls III. O flotă de zece autovehicule Impuls III a fost testată pe insula germană Rügen, acoperind un total de peste 300.000 km. Cinci vehicule erau echipate cu baterii de nichel-cadmiu (45kW/61 CP), iar celelalte cinci au folosit baterii de capacitate ridicată, cu sodi și clorură de nichel (42 kW/57 CP). Toate cele zece vehicule Impuls III erau echipate cu câte un motor asincron trifazat.

Sistemele hibride, alternativă întru-totul realistă

Sistemele hibride s-au bucurat, de asemenea, de o atenție semnificativă din partea specialiștilor de la Opel. În 1992 a fost gata de testare prototipul Opel Twin. Sub capotă se găsea un motor cu benzină cu trei cilindri, de 0,8 l care furniza 25 kW/34 CP, utilizat pe autostrăzi. Partea electrică a sistemului de propulsie consta din două motoare montate pe roți. Puterea lor de 10kW /14 CP era destinată deplasării în oraș și pe distanțe scurte. Postul de conducere al llui Opel Twin avea poziție centrală în față, iar trei scaune pentru pasageri se aflau în spate. În 1995, Opel a experimentat electro-mobilitatea în segmentul vehiculelor comerciale ușoare prin conceptul Combo Plus. Acesta era pus în mișcare de un motor asincron, trifazat, de 45 kW.

Abordarea futuristă: pilele cu hidrogen

Opel a investit și în testarea pe scară largă a alimentării cu pile cu hidrogen. În anul 2000, dezvoltarea celulelor de hidrogen Opel debuta cu Zafira HydroGen1. Celule de hidrogen furnizau energie electrică pentru un motor asincron trifazat care oferea 55 kW/75 CP și un cuplu de 251 Nm. O baterie tampon oferea vârfurile de putere. În 2001, o flotă de 20 de modele HydroGen3 a fost testată de clienții. Puterea a fost crescută la 60 kW/82 CP, oferind o viteză maximă de 160 km / h. În competiția modelelor cu propilsie pe bază de hidrogen din 2004, două vehicule HydroGen3 au acoperit aproape 10.000 km în toată Europa, de la Hammerfest în Norvegia până la Lisabona în Portugalia. La volanul unui HydroGen3, Heinz-Harald Frentzen, pilotul de Grand Prix și Opel DTM, a câștigat Raliul Monte Carlo din 2005 pentru mașinile cu propulsie alternativă.

Cea de-a patra generație de vehicule cu pile cu hidrogen, HydroGen4, este, de asemenea, complet lipsită de emisii, doar vaporii de apă ieșind din evacuare. Sistemul format din 440 de celule conectate în serie, în care hidrogenul reacționează cu oxigenul din aer, este responsabil pentru conducerea ecologică. Nu există combustie, ci o reacție electrochimică care generează electricitate. În acest fel, este posibilă o putere continuă de 73 kW/100 CP și o putere maximă de 94 kW/128 CP.

Începând cu 2008, o flotă de vehicule HydroGen4 a fost testată pentru a demonstra utilizarea de zi cu zi într-un proiect sponsorizat de Ministerul Federal al Transporturilor – Parteneriatul pentru Energie Curată (CEP) – la Berlin și mai târziu și în regiunile Hamburg, Baden-Württemberg, Rhine-Westphalia de nord și Hesse.

Hibridele și electricele Opel introduse în producția de serie

Concomitent cu dezvoltarea unora dintre tehnologille detaliate mai sus, Opel a urmărit și dezvoltarea vehiculelor puse în mișcare de motoare electrice și dispunând de motor termic pe post de range-extender. Pe tema respectivă, la ediția din 2007 a Salonului Auto de la Frankfurt a fost prezentat conceptul Flextreme. Range-extender-ul său era un mic turbodiesel. Conceptul Flextreme GT/E, prezentat la Salonul Auto de la Geneva din 2010 a demonstrat modul în care acest sistem poate fi integrat și într-o mașină de dimensiuni medii.

Propulsia electrică susținută de un motor termic pe post de range-extender a intrat în producția de serie în 2011 prin Opel Ampera. Energia pentru distanțe cuprinse între 40 și 80 de kilometri (în funcție de condițiile de conducere) venea de la bateria litiu-ion de 16 kWh, care alimenta motorul electric de 111 kW/150 CP. Ori de câte ori nivelul de încărcare a bateriei atinge un minim definit, motorul pe benzină de 63 kW/86 CP pornește automat, preluând rolul de generator pentru a încărca bateriile motorului electric. Ampera a fost concepută înaintea timpului său și a primit premiul „European Car of the Year 2012'.

Opel Ampera-e (propulsie 100% electrică) a urmat în 2016/2017. Cu o autonomie de ordinul a 423 km (WLTP), Ampera-e a captat atenția la Salonul Auto de la Paris. Întrucât bateriile sunt montate în podea, Ampera-e oferă spațiu pentru cinci pasageri și un portbagaj cu capacitatea unui model de clasă compactă cu cinci uși (381 litri). Cuplul de 360 ​​Nm asigură valori impresionante pentru accelerație. Puterea motorului electric este de 150 kW/204 CP. Accelerația de la 0 la 50 km/h durează doar 3,2 secunde, iar repriza de la 80 la 120 km/h se rezolvă în 4,5 secunde.

În toamna anului 2017, Opel a primit premiul „Volanul de aur' din partea revistei germane AUTO BILD pentru Ampera-e. Rețeaua dealerilor Opel oferă în prezent Corsa-e, varianta 100% electrică a noului model de clasă mică de la Opel, premiată cu „Best Buy Car of Europe' în 2020.

Adaugă un comentariu