Dacă iarna este așteptată de către cei mici cu sufletul la gură în fiecare an, pentru noi adulții, sezonul rece îmbraca de cele mai multe ori forma unei reale provocări. Cheltuieli de întreținere mai mari, dar și drumuri acoperite permanent de zăpadă sau polei, ce devin un adevărat pericol pentru participanții la trafic care nu și-au pregătit mașinile în mod corespunzător. Chiar dacă iarna și-a arătat deja capriciile, nu este încă târziu să iei câteva măsuri ce te pot scuti de cheltuieli neprevâzute și îți pot îmbunătăți desigur și performanțele de condus. Pregătirea corespunzătoare a mașinii pentru iarnă este departe de a fi un lucru complicat, însă uneori șoferii au tendința de a lăsa totul pe ultima clipă.
Pentru că ultimul lucru de care avem nevoie atunci când circulăm cu mașina, este să fim surprinși de capriciile iernii, am pregătit pentru tine câteva sfaturi ce iți pot fi de un real ajutor în pregătirea corespunzătoare a mașinii pentru provocările sezonului rece. Iată așadar despre ce anume este vorba!
Înlocuirea anvelopelor de vară cu cele de iarnă
Dacă nu ai făcut această trecere importantă, riscul de a fi luat prin surprindere de capriciile iernii este mai mult decat ridicat. Anvelopele de iarnă nu doar că sunt o garanție a siguranței în sezonul rece, însă acestea îți asigură și cele mai bune performanțe pe întreg parcursul acestui sezon. Anvelopele de iarnă sunt concepute dintr-un cauciuc special, ce le face rezistente la temperaturile joase, oferind totodata performanțe excepționale chiar și pe un carosabil alunecos. Dincolo de aceste aspecte însă, nu trebuie să uiți de faptul ca anvelopele de iarnă devin obligatorii prin lege din momentul în care pe carosabil se regăsește zapadă sau gheață.
Inspecțiile tehnice făcute la timp te pot scuti de numeroase bătăi de cap
Pentru că nu sunt tocmai rare situațiile în care ne trezim cu diferite defecțiuni la nivelul mașinii în sezonul rece, inspecțiile tehnice făcute la timp sunt cele care ne pot ajuta să prevenim multe dintre acestea. Așa cum bine stim, în sezonul rece, anumite probleme existente ale mașinii se pot accentua, de aceea este recomandat să nu păsești in sezonul rece fără a te asigura că verifici temeinic componentele mașinii. Indiferent că este vorba despre vitalii rulemnți auto, despre plăcuțele de frână, despre acumulatori auto sau despre orice alte componente ale mașinii, acestea trebuie să funcționeze în mod corespunzator.
Verifică temeinic starea de funcționare a bateriei
Dacă există o componentă a mașinii căreia trebuie să i se acorde o atenție mai deosebită în acest sezon, aceea este cu siguranță bateria. Din pricina temperaturilor foarte scăzute din această perioadă, bateria poate funcționa mai greu, de aceea este foarte important sa încerci să o protejezi pe cât posibil de îngheț. Dacă ai posibilitatea, parchează mașina mereu în garaj sau asigură-te că o protejezi cu o prelată specială anti-îngheț. Dacă bateria dă semne vizibile de epuizare, este recomadat să o înlocuiești cu alta nouă, astfel încât să eviți complet riscul de a te confrunta cu defecțiuni la nivelul acesteia.