Patru ani consecutivi de creștere pentru Honda în România

În 2017 Honda Trading România a comercializat 1 025 de autoturisme, în creștere cu 2.5% față de anul precedent. Această valoare marchează al 4-lea an consecutiv de creștere pentru brandul Honda în piața auto din România.

În topul celor mai vândute modele s-au situat SUV-ul de clasă compactă, CR-V, cu 339 de unități, urmat de Civic Hatchback cu 262 de unități, Civic Sedan cu 228 de unități și SUV-ul de clasă mică, HR-V, cu 170 de unități.

Pentru modelul de clasa mică, Jazz, s-au înregistrat 19 unități, iar sportivul Civic Type R a înregistrat un număr de 7 unități.

Astfel , 50% din clienții Honda au optat pentru o caroserie tip SUV, iar 48% au optat pentru transmisie automată. De remarcat că 34% dintre clienți au ales echipările de top.

Rețeaua de dealeri Honda a ajuns la un număr de 15 showroom-uri, prezente în cele mai mari orașe din România. De asemenea, toate locațiile de vânzări Honda au integrate și partea de service.

2018 va reprezenta un an plin pentru Honda. În prima jumătate a acestui an va fi disponibilă motorizarea diesel pe modelul Civic (Hatchback + Sedan), iar în partea a doua a anului se vor lansa a 5-a generație CR-V și facelift-ul modelului HR-V.

taguri
Adaugă un comentariu