Pe tronsonul proaspăt deschis dintre Sibiu și Orăștie, asfaltul s-ar fi tasat din nou

Asfaltul s-ar fi tasat şi crăpat din nou pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, în zona unde șoseaua a fost demolată și reparată. Cel puțin acestea sunt informațiile pe care le-a oferit un angajat al CNAIR. Până în acest moment, oficialii Companiei de Drumuri nu au confirmat informația.

“Din informaţiile care ne-au parvenit din zona Direcţiei de Autostrăzi şi Proiecte, rezultă că au apărut probleme de tasări şi crăpături, care se dezvoltă în amonte şi în aval de zona reparată. Urmează să verificăm informaţiile”, a spus Alin Goga, consilier juridic în cadrul CNAIR.

Și când te gândești că pe 10 octombrie, în momentul în care tronsonul Săliște – Cunța a fost redeschis traficului, vă întrebam cât o să reziste această porțiune a autostrăzii.

Autostrada „Meșterul Manole Saliste-Cunta se redeschide. Cât va rezista?

Via | Economica

Adaugă un comentariu