Piața auto din România, în creștere . Înmatriculările au crescut cu 21% în primul trimestru

Românii se dezlănțuie la începutul acestui an și la fel se întâmplă și cu bugetele lor. În primul trimestru al anului curent, românii au înmatriculat cu 21% mai multe mașini, față de aceeași perioadă a anului trecut. Vorbim despre 17.471 de mașini noi, față de cele 14.433 de exemplare din 2015. Și nu trebuie să uităm că programul Rabla încă nu a fost inițiat.

Dacia rămâne pe prima poziție în topul preferințelor românilor. 5.221 de exemplare au fost înmatriculate în primul trimestru al anului, cu 19,8% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

Citește și: Înmatriculări ianuarie 2016 – Piața din România în creștere cu 17 procente

Când vine vorba de mărci de import, românii preferă Skoda. 1.533 de mașini produse de cehi au fost înmatriculate la începutul acestui an, în creștere cu doar 1,8 procente. Deși Volkswagen are probleme mari cu scandalul Dieselgate, românii par să rămână atașați de brandul german. În primele trei luni au fost înmatriculate 1.463 de mașini Volkswagen, în creștere cu 17,2%. Ford se laudă cu 1.305 mașini noi înmatriculate în 2016, iar Renault ajunge la cota 976 de unități.

Citește și: România: Înmatriculările din februarie, în creștere cu 24%

În segmentul premium, Mercedes-Benz ocupă prima poziție cu 730 de mașini, urmat de BMW cu 572 de exemplare (cel mai bun trimestru al bavarezilor în România) și de Audi cu 359 de vehicule.

Via | DRPCIV

Adaugă un comentariu