Proiect: Prețurile asigurărilor RCA ar putea fi plafonat. Cât vom avea de plătit?

Prețurile asigurărilor RCA au crescut de până la două ori în ultima jumătate de an. Un proiect de Hotărâre de Guvern privind eventuala plafonare a tarifelor pentru următoarele șase luni a fost lansat de Ministerul Finanțelor împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru a preveni acest lucru. Acest proiect se află în consultare publică și vine ca urmare a creșterilor mari pentru asigurările RCA de la momentul intrării în faliment a societății City Insurance, ce a lăsat în umbră peste 3,1 milioane de clienți.

Așadar, proiectul presupune o calculare diferită a tarifelor pentru persoanele fizice și cele juridice. Aici intervine diferența de putere de cumpărare, cât și factorul de risc prezentat de fiecare categorie în parte. Tarifele polițelor de asigurare vor fi stabilite la nivel maxim pentru clasa de bonus/malus B0. De asemenea, noile tarife vor fi valabile după intrarea în vigoare a noii hotărâri.

Orice contract de asigurare, fie că este încheiat pe 6 luni sau pe 12 luni, nu are voie să depășească tariful maxim de referință. În caz contrar, societățile de asigurare vor fi amendate cu sume cuprinse între 1.000 și 50.000 de lei.

Conform noii scheme de tarifare, un șofer aflat la început de drum (Sub 30 de ani, clasa B0) va avea de plătit o între 1.286 de lei (pentru motoare mai mici de 1.200 cmc) și 1.853 de lei (pentru motoare cuprinse între 1.801 și 2000 cmc). Peste vârsta de 30 de ani, tarifere variază între 762 de lei și 1.159 de lei pentru grupele respective de motoare, existând diferențe neglijabile între categoriile de vârstă. Mai departe, reducerea în funcție de clasa de bonus poate ajunge până la 50% pentru șoferii care beneficiază de clasa B8.

Persoanele juridice beneficiază de altă schemă de calcul. În principiu, formula de calcul va fi aplicată ca în cazul asiguraților RCA cu risc ridicat: tariful de referință va fi înmulțit cu 1,36 și mai departe cu procentajul clasei bonus/malus. Astfel, o persoana juridică va avea de plătit între 1.881 de lei (pentru motoarele mai mici de 1.200 cmc) și 2017 lei (pentru motoarele mai mari de 2.500 cmc) pentru o vehiculele cu masa maximă autorizată de 3,5 tone și cu maximum 9 locuri.

În continuare, persoanele juridice vor avea de plătit 2.169 de lei pentru vehiculele de marfă cu masa maximă autorizată de sub 3.500 kg, 3.470 de lei pentru cele cu masa maximă cuprinsă între 3.500 și 15.999 kg și 10.253 de lei pentru cele de peste 16 tone. Deasemenea, prețurile RCA pentru remorci și semiremorci vor fi de 187 de lei pentru cele cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone și 564 de lei pentru cele cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone.

Sursa: Hotnews.ro

Adaugă un comentariu