Prognoza electromobilităţii: Hai că se bagă curent!

Plus 85% pentru piaţa germană, luând în considerare lunile ianuarie şi februarie 2018 faţă de primele două luni ale anului trecut. Vorbim despre 5310 exemplare, cifră care înseamnă aproape o dublare.

Circumstanţele economice şi tehnice de ansamblu indică un semnificativ potenţial de creştere în continuare, chiar dacă intervalele de livrare ating până la un an. Cererea este mare, inclusiv pentru că nu tot ceea ce s-a anunţat şi prezentat a şi devenit disponibil imediat la vânzare. O parte a cumpărătorilor, influenţaţi şi de repudierea dieselului, vrea schimbare. O alta, destul de mare, preferă în continuare motoarele cu ardere internă.

Unul dintre factorii care ar putea favoriza boom-ul electric ar fi evoluţia bateriilor. Acestea încă nu sunt atractive în privinţa autonomiei şi preţului. Deja se dau bătălii pentru cucerirea unor segmente de piaţă, cum este cea dintre Jaguar i-Pace (294 kW/400 CP) şi Tesla Model X. Hyundai aduce în arenă Kona EV, cu o autonomie de 482 km conform standardelor WTLP. Renault Zoe este foarte bine calibrat ca model viabil de segment B. Producătorul Nissan, a cărui versiune standard din seria Leaf poate rula 285 km, se vede pus în şah. Neapărat, Leaf trebuie să primească o altă baterie.

Angoasa interzicerii vehiculelor diesel e un catalizator important al direcţiilor de cercetare, după cum susţine prof. dr. Stefan Bratzel din partea Center of Automotive Management (CAM): „Destui posibili clienţi sunt curioşi să încerce maşini electrice, mai ales în perspectiva dotării flotelor de companie.’ Totuşi, de ce sunt nevoiţi clienţii să aştepte aşa de mult pentru, să zicem, un e-Golf? „Producătorii sunt surprinşi de succesul maşinilor electrice. Contractele cu furnizorii componentelor specifice nu pot fi schimbate atât de rapid, aici apare presiunea’, spune Bratzel.

Privind superficial, s-ar crede că numai fabricanţii asiatici şi Tesla sunt într-o e-ofensivă susţinută, în timp ce germanii dorm. Realitatea e oarecum diferită: la BMW, 5,7% din înmatriculările europene din 2017 constau din versiuni electrice şi plug-in hybrid. VW face eforturi să dubleze producţia lui e-Golf, în timp ce pregăteşte liniile de asamblare pentru viitoarele modele I.D.. Porsche face eforturi pentru a definitiva prima sa maşină sport electrică, Misssion E. Audi a venit deja cu forma finală a lui e-tron, dotat cu două motoare electrice la puntea din spate şi unul la cea din faţă – o nouă interpretare a termenului quattro.

Ceea ce nu observă marele public imediat: înmulţirea staţiilor de alimentare electrice. În întreaga Europă, reţeaua acestora este în curs de extindere, chiar dacă numărul maşinilor electrice nu creşte prea rapid. Un punct atractiv va consta din simplificarea mijloacelor de plată.

Bineînţeles, cu propulsia electrică s-a ajuns la un nivel de la care nu mai este cale de întoarcere. Motiv suplimentar în acest sens: industria auto va trebui să respecte în 2021, la motoarele cu combustie, limita emisiilor poluante de CO2 de 95 g/km (astăzi, limita e de 128 g/km). Dintre aceştia, cine va dori să evite taxe de miliarde de euro nu va avea decât o soluţie: propulsia total electrică.

Nu poţi înota împotriva curentului. Poate că următoarea ta maşină va fi tot cu motor cu ardere internă, dar cea care va veni după are mari şanse să fie electrică. Aceste automobile vor deveni tot mai atractive şi mai accesibile, astfel încât vor reduce competitivitatea celor dotate cu motoare diesel sau cu benzină.

Adaugă un comentariu