Proiectul de lege care te trece ITP-ul cu parbrizul fisurat

Un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 prinvind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică ar putea primi o serie de modificări.

Cea mai importantă constă în apariția noțiunii de defecțiuni minore. Astfel, vei putea trece ITP-ul chiar dacă mașina ta are aceste defecțiuni.

În această categorie vor fi încadrate problemele care NU țin de siguranța vehiculului sau de normele de poluare. În cazul defecțiunilor majore este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile.

Noile reguli ar urma să fie introduse în luna mai, dar vor fi aplicate peste un an, începând din mai 2018.

Clasificarea problemelor, conform textului de lege:

Probleme minore – problemele care nu au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului, precum și alte neconformități minore

Probleme majore – problemele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic, precum și alte neconformități mai importante

Probleme periculoase – Problemele care constituie un risc diret și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului

Deficiențele minore sunt plăcile de înmatriculare deteriorate, pedale de frânare cu îmbrăcămintea uzată, lipsa capacului de la rezervorul lichidului de frână, geamurile fisurate, oglinzile deteriorate sau sistemul de dezaburire deteriorat. Tot aici mai sunt incluse și sursa defectă de lumină, suportul roții de rezervă aflat într-o stare necorespunzătoare, scurgerile de ulei de transmisie și dispozitivele antifurt defecte.

Via | Digi24

Adaugă un comentariu