Verificare rovinieta: Cine sunt cei care nu trebuie să o plătească?

Rovinieta este denumirea generică sub care este cunoscut tariful pentru utilizarea infrastructurii de transport rutier. Acesta trebuie plătit obligatoriu pentru toate vehiculele care folosesc rețeaua de drumuri naționale din România. Totuși, anumite categorii de proprietari sunt scutite de plata taxei de drum. Care sunt acestea și ce trebuie făcut pentru a beneficia de scutire?

Una dintre aceste categorii este reprezentată de persoanele cu handicap, care nu sunt nevoite să plătească rovinieta atunci când se deplasează în afara localității de domiciliu. Suplimentar, nici însoțitorii sau asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități nu trebuie să plătească vinieta. Scutirea de plată se aplică pentru un singur autoturism ce aparține uneia dintre persoanele menționate anterior.

Această scutire este prevăzută în Legea nr. 448/2006: „persoanele cu handicap, precum și însoțitorii sau, după caz, asistenții personali ai acestora, deținători de autoturisme, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale’. 

Până acum câțiva ani, persoanele cu dizabilități beneficiau de scutirea plății rovinietei doar dacă mașinile lor erau adaptate handicapului pe care îl aveau. Scutirea de plată a vinietei aplicată persoanelor care îngrijeau persoane cu handicap exista și înainte, dar acum este precizat că este vorba de însoțitorii acestora sau de asistenții lor personali.

Citește și:

Video: Un şofer merge pe contrasens pe noua autostradă Aiud-Turda

Costă 5 milioane de euro și toate unitățile sunt vândute

Amenzile pot fi plătite la jumătate din valoare în termen de 15 zile

RAR vrea să ofere cazierul oricărei mașini printr-un SMS

Război total mașinilor cu volan pe dreapta. Cât te costă să muți volanul pe stânga?

 

Pentru a beneficia însă de această scutire, trebuie să solicitați o rovinietă gratuită la primăria din localitatea de domiciliu sau la sediile teritoriale ale direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului. Actele necesare sunt documentul care atestă încadrarea în grad de handicap, actul de identitate și certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a mașinii.

Persoanele care îngrijesc persoane cu handicap trebuie să depună, pe lângă documentele amintite anterior, și un document din care să rezulte că acesta este însoțitor, asistent personal sau că asigură transportul persoanei cu dizabilități.

sursa: avocatnet.ro

Adaugă un comentariu