Să-l poreclim „modified carbon” pe Porsche 911 GT3 R? Structura sa e din aluminiu și oțel, dar se află și destul carbon pe acolo, ce-i drept.

Nu știm exact cum reușesc asta cei de la Zuffenhausen, dar încă nu ne-am plictisit de evoluțiile tehnice ale lui Porsche 911 în pofida celor 58 de ani pe care i-a împlinit în 2022 celebra serie a sportivelor germane dotate cu motorizări boxer. De această dată este vorba despre Porsche 911 GT3 R, mașină de curse bazată pe generația 992 și destinată clienților care vor să rupă clasamentele competițiilor GT3 începând din 2023.

Dezvoltarea proeictului a început în 2019, cu eforturi concentrate pe îmbunătățirea comportamentului dinamic și reducerea costurilor de exploatare. Cât despre prețul de bază, greu de spus dacă a interesat pe cineva limitarea sa: vorbim despre 511.000 de euro fără TVA.

„Noul 911 GT3 R are de confirmat mari speranțe', a declarat Michael Dreiser, director de vânzări la Porsche Motorsport. „Precursorul său a câștigat aproape tot ce era de câștigat pe scena GT3 de-a lungul a patru sezoane, începând cu 2019. Succesele sale remarcabile includ victorii în clasamentele generale în cursele de 24 de ore de la Nürburgring și la Spa-Francorchamps. Pilotat de clienții noștri, predecesorul a obținut victorii la clasă la cele 24 de ore de la Daytona și la cele 12 ore de la Sebring. Noul Porsche 911 GT3 R se află în fața unor provocări de mare anvergură pentru a da satisfacție echipelor de curse ale clienților Porsche.'

Principala noutate legată de motor este cilindrea: ca și în cazul devastatorului 911 RSR, cilindreea noului 911 GT3 R a crescut cu 5%, trecând de la 3.997, la 4.194 cmc. Ca urmare, a crescut și puterea maximă până la aproximativ 565 CP. În primul rând, însă, Porsche a optimizat curba de cuplu pe întreaga plajă de turații. Fără teama de a greși, vom nota că propulsorul de 4,2 litri cu șase cilindri va fi apreciat fără rezerve de către adepții menierelor de „gentlemen drivers' (turție maximă: 9250 rpm).

Puntea din spate a fost relocată ceva mai înapoi, rezultând o extindere a ampatamentului de la 2.459 la 2.507 milimetri. Faptul optimizează repartiția față/spate a masei și reduce, implicit, sarcina pe anvelopele din spate, iar uzura acestora intervine mai încet.

Porsche 911 GT3 R are o lungime de 4619 mm, o lățime de 2050 mm și o masă proprie de 1250 kg. Cutia de viteze macanică având comandă secvențială oferă 6 trepte.

Adaugă un comentariu

Articole similare