Saab opreste din nou productia, din lipsa de lichiditati

Saab a oprit din nou productia la uzina din Trollhattan, dupa ce noul proprietar, National Electric Vehicle Sweden (NEVS) a ramas fara lichiditati. NEVS a reluat anul trecut productia la Saab intr-un gest mai degraba sibloci, aici producandu-se vechiul model 9-3 intr-o cadenta de 6 masini pe zi.

Motivul lipsei de lichiditati este, dupa cum indica NEVS, este neindeplinirea unei obligatii de finantare din partea coproprietarului Qingbo Investment Co., care detine 22% din NEVS. Qingbo Investment Co. este un fond de investitii al orasului chinezesc Qingdao, care comandase o flota de 200 de masini electrice bazate pe Saab 9-3 pentru municipalitate.

Fabrica din  Trollhattan isi va intrerupe productia timp de patru saptamani. Nu este clar in acest moment daca Qingbo Investment Co. mai doreste cumpararea celor 200 de masini electrice comandate.

Adaugă un comentariu