Apreciatul designer Sean Wotherspoon are grijă să dea culoare modei străzii. Dar și cu mașina ieși pe stradă, nu-i așa?

Stilistul Sean Wotherspoon, în vârstă de 32 de ani, și-a unit forțele cu Porsche pentru configurarea unui Taycan 4 Cross Turismo conform propriei viziuni. Exteriorul uimitor, pictat într-o cromatică asociabilă genului urban graffiti, a fost unul dintre punctele de atracție ale evenimentului South by Southwest din Austin, Texas.

Evenimentul a avut loc în martie, dar Porsche dezvăluie interiorul mașinii acum pentru prima oară: tratarea plină de viață include nuanțele Nash Blue, Sean Peach, Loretta Purple și Ashley Green. Pluta de pe tabloul de bord, volan și consola centrală creează un contrast cald, în timp ce textura velurului adaugă încă o notă distinctivă. Căptușeala plafonului, scaunele și parasolarele sunt tapițate tot cu acest tip de material, în nuanță Beige Atacama. Veganul convins a vrut, de asemenea, ca interiorul să nu aibă piele – opțiune pe care o pot alege și alți clienți Taycan.

Mașina a fost prezentată de Wotherspoon însuși prin intermediul canalului Porsche Instagram. „De la exemplarul 356 cu stil psihedelic al lui Janis Joplin din anii 1960, la 911 RSR din 2019, customizat de Richard Philips – lista mașinilor de artă emblematice de la Porsche are o certă relevanță', a declarat Robert Ader, Chief Marketing Officer (CMO) la Porsche. „Mașinile-piesă de artă se potrivesc foarte bine lui Porsche. Implicarea în lucrări de design creativ cu artiști afirmați ne inspiră și ne motivează să continuăm să dezvoltăm brandul fără a-i altera esența.'

„Creativitatea prosperă prin interacțiune', a continuat Michael Mauer, șeful Departamentului de Stil Porsche. „Ca designeri, este important să punem la îndoială totul și să aspirăm întotdeauna să luăm în considerare ideile într-o lumină nouă. Lucrul cu designeri tineri precum Sean ne ajută să obținem noi impulsuri din domenii de produse foarte diferite.'

„Când mă uit la ceva, caut modalități prin care să-l pot schimba și să îl ridic la un alt nivel', a spus Sean Wotherspoon. „Acest gen de întrebări reprezintă provocarea mea personală. Nu contează dacă lucrez la un design de adidași sau de mașină, un flux de producție, subiecte de sustenabilitate sau un material nou. Lupta pentru inovare mă motivează și am fost fascinat încă de la început de materialele neobișnuite cu care lucrează designerii mărcii Porsche din Weissach. Ne-am inspirat unii pe alții din nou și din nou pe parcursul proiectului. În cele din urmă, a rezultat o tratare cromatică nouă pentru sectorul auto premium.'

Adaugă un comentariu

Articole similare