Sezonul 2020 a “primit curent” și e gata de pornire

După prima sesiune de teste post-pandemie pentru sportivii licențiați FRAS, avem și un calendar al curselor derulate în România în 2020.

Sâncrăieni a fost locul în care am putut auzi din nou motoarele mașinilor de curse din campionatele interne. Am spus DA din prima invitației să urmărim aceste teste, iar după ele urmează prima etapă din Campionatul Național de Raliuri, adică Raliul Argeșului. Este programat în perioada 26-27 iunie 2020 și va fi derulat în condiții speciale.

Totodată, va fi primul raliu la care va alerga pilotul Cristiana Oprea cu revista Auto Bild România pe lista partenerilor oficiali. Cristiana Oprea a obținut primul său podium în Cupa Dacia la Raliul Argeșului în 2019, iar în acest an are ambiții și mai mari: podium în clasamentul Cupei Dacia la final de an.

Împreună cu Diana Hațegan, Cristiana Oprea a format primul echipaj feminin din România care a alergat la un raliu din afara țării după o pauză de 50 de ani. Auto Bild România a remarcat încă de atunci acel moment, iar ele se mândresc și cu o clasare bună în ERC la Rally di Roma Capitale 2019.

Tot ea ne-a invitat să urmărim prima sesiune de teste din 2020, unde am putut auzi, în premieră, cum sună Dacia Sandero Tce cu noul soft pregătit pentru acest model. Alături de alte mici modificări, hatchback-ul din Mioveni va dezvolta aproximativ 130 de cai-putere și va ajuta concurenții care optează pentru acest pachet să aspire la un nou nivel de performanță, atât în Cupa Dacia, cât și în clasamentul dedicat mașinilor cu tracțiune față.

Raliul Argeșului va demara pe 26 iunie în Piața Vasile Milea din Ploiești. A doua zi, concurenții vor alerga pe Transfăgărășan, deci să știți de pa acum că urmează ca drumul să fie închis în ziua respectivă pentru a permite derularea acestui eveniment. Prima etapă de raliul din 2020 va avea șase probe speciale, ultima fiind și Power Stage, iar superspecialele derulate, de obicie, în oraș au fost eliminate pentru a evita adunările mari de persoane în aer liber.

Sperăm să vedem, totuși, cât mai mulți spectatori pe probe, deistanțați la minimum doi metri unii de alții și respectând normele de siguranță formulate special pentru ei.

Foto: Attila Szabo, Flavius Croitoru

Adaugă un comentariu