Skoda Karoq debutează la Salonul Auto de la Frankfurt

Skoda Karoq este succesorul lui Yeti și reprezintă modelul în care producătorul ceh și-a pus multe speranțe pentru atingerea obiectivelor de vânzări în următorii ani. 

Skoda Karoq măsoară 4.382 de milimetri în lungime, 1.841 de milimetri în lățime și are o înălțime de 1.605 mm. Ampatamentul ajunge și el la 2.638 de milimetri (2.630 în cazul versiunii cu tracțiune integrală), iar portbagajul se laudă cu 521 de litri. Prin rabatarea banchetei spate, volumul acestuia crește până la 1.630 de litri.

Sistemul VarioFlex include trei scaune spate separate, care pot fi individual reglate și chiar scoase complet, Karoq devenind astfel un van cu o capacitatea maximă de încărcare de 1.810 l.

Skoda Karoq folosește platforma MQB a grupului Volkswagen, astfel că motorizările vor fi cele cunoscute, turbo cu injecție directă. Vorbim despre două unități pe benzină și trei diesel, cu puteri între 115 CP și 190 CP, patru dintre acestea fiind noi.

Skoda Karoq – motorizări disponibile

 

Vorbim așadar de o unitate 1.0 TSI de 115 CP la baza gamei, aceasta fiind completată de noul 1.5 TSI de 150 CP. Dieselurile încep cu 1.6 TDI care dezvoltă, de asemenea, 115 CP, două unități 2.0 TDI completând gama de motorizări cu puteri de 150 CP, respectiv 190 CP. Cu excepția unității 2.0 TDI de 150 CP, toate celelalte sunt noi în gamă.

În afara versiunii 2.0 TDI de 190 CP, care dispune de DSG standard, toate motorizările vor putea fi comandate fie cu o cutie manuală cu șase rapoarte, fie cu una DSG în șapte trepte. Cel mai mic SUV Skoda va fi oferit standard cu tracțiune față, dar tracțiunea integrală va putea fi comandată opțional.

Skoda Karoq – echipamente şi opţiuni

 

Skoda Karoq este modelul producătorului ceh care atinge cel mai înalt nivel de digitalizare. Este prima dată când Skoda oferă un panou de instrumente digital, care poate fi personalizat complet. Afişajul poate fi adaptat şi este conectat la sistemul de infotainment. Interconectarea automobilului cu şoferul şi pasagerii asigură călătorii confortabile şi sigure, atât pentru şofer, cât şi pentru pasageri. Toate soluţiile de conectivitate contribuie la optimizarea fluxului de informaţii şi sporesc siguranţa şi posibilităţile de entertainment.

Skoda Karoq oferă, de asemenea, noi sisteme de asistenţă pentru şofer. Printre altele, asistenţii Park Assist (manevre de parcare), Lane Assist (menţinerea benzii de rulare) şi Traffic Jam Assist (ambuteiaje) sporesc confortul la condus. Blind Spot Detect (ieşire din parcare), Front Assist (distanţa faţă de autovehiculul din faţă) cu funcţia predictivă de monitorizare a pietonilor şi Emergency Assistant (urgenţă medicală) au rolul de a spori siguranţa. SUV-ul compact oferă un sistem confortabil de iluminare, cu faruri şi blocuri optice spate full-LED, precum şi iluminare ambientală pentru interior.

Adaugă un comentariu