Surpriză! Dacia Duster mai primeşte un nou motor pe benzină TCe. Cât va costa şi câţi cai putere are

Se pare că la Dacia are loc un amplu proces de înnoire a propulsoarelor şi acest lucru se întâmplă chiar mai repede decât ne-am aşteptat.  Gama Duster este cea mai favorizată, acest model fiind şi cel mai vândut din portofoliul constructorului de la Mioveni. Dacia Duster mai primeşte un nou motor pe benzină TCe!

Dacia Duster a primit recent noul propulsor pe benzină 1.3 TCe dezvoltat de Alianța Renault-Nissan împreună cu partenerii de la Daimler.  Varianta de 130 CP a motorizării 1.3 TCe livrează puterea maximă la 5.000 rpm și oferă un cuplu maxim de 240 Nm la 1.500 rpm. Versiunea mai puternic oferă 150 CP la 5.250 rpm și un cuplu maxim de 250 Nm la 1.600 rpm. Acest motor este folosit deja şi pentru gamele Renault, Nissan și Mercedes-Benz.

Citește și Cum stă pe şosea o Dacia Duster la 200 km/h (Video)

Dacia Duster mai primeşte un nou motor pe benzină TCe

La Salonul Auto de la Geneva din acest an Renault a anunţat un nou motor pe benzină TCe de 1 litru dezvoltat de  Alianță pentru noul Clio. Această unitate înlocuieşte propulsorul de 0,9 litri TCe şi este folosit şi pentru gama Nissan Micra. Mai mult, acest nou motor derivat din cel de 1,3 litri este deja produs la Mioveni şi părea logic să vedem că poate fi comandat pe Sandero sau Logan.

Dar avem parte de o surpriză: noul motor pe benzină TCe de 1 litru va debuta în gama producătorului român pe Dacia Duster!  Din punct de vedere tehnic noul propulsor are la bază motorul 1,3 litri TCe folosit deja pe Duster şi înlocuieşte cel mai probabil motorizarea 1,6 litri SCe pe unele pieţe.

Noua unitate cu trei cilindri dezvoltă 100 CP şi un cuplu de 160 Nm.  La noul Renault Clio acest motor poate fi comandat cu o cutie manuală cu cinci trepte sau cu una automată X-Tronic. Noul propulsor resprectă normele Euro 6d-Temp.

Datele dinamice ale acestui motor montat pe Dacia Duster nu sunt încă disponibile, dar pe Clio noul propulsor TCe 100 de 1 litru ajută mașina de 1.178 kg să ajungă de la 0 la 100 km/h în 11,8 secunde, în timp ce acul vitezometrului se oprește în dreptul valorii de 187 km/h.

Citeşte şi: Cât costă Dacia Duster în versiunea 4×4 cu motoarele pe benzină de 130 CP și 150 CP

Aşa arată motorul pe benzină TCe 100 în varianta cu cutie manuală:

Dacia Duster primeşte un nou motor pe benzină TCe

Conform unor surse preţurile pe piaţa europeană pentru Dacia Duster TCe 100 echiparea Acces vor începe de la 12.490 euro, iar Dacia Duster TCe 100 echiparea Essential încep de la 14.500 euro.

Și surprizele nu se opresc aici. Recent a fost surprins în teste pe drumurile din România un prototip bazat pe Duster cu o formă a caroseriei de SUV coupe. E posibil să fie vorba despre Dacia Arkana – un nou suv coupe produs la Mioveni?

Adaugă un comentariu