Toreadorul imblanzit: Seat Toledo Concept

La Geneva, Seat ne prezinta, inca sub forma de concept, noua generatie a lui Toledo pe care il vom putea conduce incepand din 2013.

Acesta este un sedan cu patru portiere, cu o lungime de 4,48 metri si cu un ampatament de 2,60 metri. Totusi, este foarte interesant faptul ca desi linia caroseriei indica un sedan, aici este vorba despre un notchback la care hayonul se deschide cu tot cu luneta. A patra generatie a lui Toledo se va lauda cu un nivel de spatiu interior foarte generos, atat in fata, cat si in spate, dar si cu un portbagaj de 517 litri. Mecanica va fi, bineinteles, “donata” de grupul VW. Gama de motoare va fi compusa din propulsoare FSI, TSI si TDI, in prima faza cu puteri maxime de pana la 122 CP. Cutiile de viteze vor fi manuale cu 5 si 6 trepte, iar despre posibile versiuni cu DSG nu exista inca informatii. Similitudinile celei de-a patra generatii a lui Toledo cu viitoarea Skoda Rapid nu pot fi ignorate si este de asteptat ca si cele doua modele sa aiba o linie de productie comuna. Pretul la care ar trebui sa ne asteptam pentru Toledo este estimat a fi in jur de 13.000 de euro pentru versiunile de start, ceea ce face acest model si mai interesant.

Adaugă un comentariu

Articole similare