VW T-Roc Cabriolet: tot ce nu știai despre noul CUV al nemților

Volkswagen a organizat o teleconferință internațională pentru a lansa noul T-Roc Cabriolet. Cu această ocazie, am discutat cu oficialii Volkswagen deciziile importante luate în privința acestui model. În cazul în care nu sunteți familiarizați cu gama VW, T-Roc Cabriolet este singurul model decapotabil din portofoliul nemților în acest moment.

A venit timpul să trecem în revistă câteva întrebări puse de jurnaliști în cadrul acestei teleconferințe la care am participat, precum și răspunsurile furnizate de reprezentanții Volkswagen.

De ce a fost dezvoltată o versiune Cabriolet a lui T-Roc?

În baza succesului comercial al lui Volkswagen T-Roc, cuantificat prin peste 500.000 de unități vândute de la debut, nemții au decis să îi dezvolte și o variantă Cabriolet. Este singurul model decapotabil din gamă și producătorul german o să-l vândă doar pe piața din Europa, nu și pe cele din China sau SUA. Decizia de a nu-l comercializa în China este legată strict de segmentul cabrio din acea țară, care nu are o pondere suficient de însemnată pentru a justifica lansarea acestui model. Cât despre piața din SUA, estimările nu au arătat un interes suficient de puternic pentru un asemenea model. De notat faptul că în SUA ar fi fost necesară o omologare dedicată și aceasta ar fi adus costuri semnificative, care ar fi putut să nu fie acoperite ulterior de vânzările acestui model.

Va exista și un T-Roc Cabriolet R?

O întrebare adresată de mai mulți jurnaliști în cadrul acestei teleconferințe a vizat potențiala dezvoltare a unei variante R a lui T-Roc Cabriolet. În cazul SUV-ului T-Roc, această variantă are tracțiune integrală și dezvoltă 300 de cai-putere. Reprezentanții Volkswagen ne-au explicat că varianta R este un model de nișă, iar versiunea Cabriolet este și ea un model de nișă, iar îmbinarea celor două ar însemna o un model de nișă într-o nișă, ceea ce ar înseamna o plajă restrânsă de clienți. Estimările interne ale companiei nu arată un interes suficient de puternic pentru un asemenea model, deci nu vom vedea prea curând un T-Roc Cabriolet R.

În ceea ce privește alte motorizări în gama T-Roc, cei de la Volkswagen nu au planuri de a introduce o motorizare diesel în ofertă, iar o variantă electrică sau hibridă ar aduce costuri de dezvoltare prea mari, care s-ar reflecta și în prețul de comercializare al modelului. În cazul în care vă întrebați, au fost necesari doi ani pentru dezvoltarea acestui model, semn că VW lucrează de la T-Roc Cabriolet încă de la debutul primei versiuni de caroserie a acestui model.

T-Roc Cabriolet are o configurație cu tracțiune față bazată pe platforma MQB, deci ar fi fost posibilă implementarea și a unui sistem de tracțiune integrală 4Motion, dar estimările companiei nu au relevat o cerere însemnată pentru această configurație. Tocmai de aceea, T-Roc Cabrio o să rămână cu tracțiune față până la noi ordine, iar VW îl descrie drept un CUV. Spre deosebire de înțelesul clasic al acestui termen, cei de la Volkswagen îl descriu drept un Cabriolet Utility Vehicle.

Cui îi este destinat Volkswagen T-Roc Cabriolet?

Reprezentanții Volkswagen nu au detaliat cum arată clientul tipic de T-Roc Cabriolet și nu au specificat nici câte exemplare ar dori să vândă, respectiv ce pondere de vânzări ar trebui să aibă această variantă în gama T-Roc. Însă, nemții au specificat că modelul T-Roc Cabriolet este suficient de polivalent și practic încât poate fi singura mașină a unei familii, iar modelul poate fi chiar prima mașină a unui client. Principalele piețe pentru noul T-Roc Cabriolet sunt Germania, Regatul Unit și Franța, afirmă reprezentanții VW.

De notat faptul că Volkswagen a constatat că T-Roc a adus clienți noi pentru această marcă, iar varianta sa Cabriolet ar putea să repete experiența pe nișa celor care își caută o nouă decapotabilă. Această nișă este destul de mică în piața auto, iar oferta este relativ restrânsă, dar VW poate miza pe cei care au spirit practic și își doresc o decapotabilă fără a renunța la al doilea rând de locuri sau la o gardă la sol care îți permite abordarea unor trasee imposibile pentru o cabrioletă care urmează rețeta clasică.

În raport cu un T-Roc, varianta Cabriolet are un ampatament mai mare, iar acest lucru a fost decis pentru a asigura mai mult spațiu pentru pasagerii locurilor din spate și pentru a acomoda elementele specifice de siguranță ale decapotabilelor moderne. Acestea includ un set de elemente de siguranță integrate în spatele scaunelor din spate, sub forma unor tije metalice, care sunt acționate un actuator pirotehnic comandat de un set de senzori – fiind activate în cazul detectării unei răsturnări inevitabile. Situația este puțin probabilă, dar soluția tehnică este aplicată cu succes și de alți producători de automobile decapotabile.

Întrebați de ce cred că T-Roc Cabriolet va avea succes pe piață acolo unde Nissan Murano Cross Cabriolet și Range Rover Evoque Cabriolet au eșuat, cei de la Volkswagen s-au declarat încrezători pe faptul că au o bază puternică de clienți în segmentul decapotabilelor și pe faptul că au dezvoltat acest model special pentru preferințele europenilor. Prețul de pornire al modelului îl va face pe acesta să fie tentant și pentru alți clienți care nu au mai deținut până acum un Volkswagen sau un autoturism decapotabil, consideră reprezentanții producătorului. Lista de prețuri Volkswagen T-Roc Cabriolet în România este aici.

În 2019, Volkswagen a aniversat 70 de ani de la lansarea primei sale decapotabile, Kafer Cabrio, iar aceasta a fost urmată de numeroase alte modele, incluzând aici versiunile decapotabile ale lui Golf și Beetle, precum și modelul Eos. În contextul în care niciunul dintre modelele de mai sus nu are un succesor direct în producție, T-Roc Cabriolet este urmașul lor.

Unde este fabricat Volkswagen T-Roc Cabriolet?

În timp ce modelul T-Roc este produs în Portugalia, în cadrul uzinei VW care a produs în trecut modelele Scirocco, Eos și Sharan, varianta sa cabriolet este fabricată în Osnabrück, în fosta uzină Karmann. Tot acolo este fabricat și modelul Porsche Cayman, iar alegerea acelei uzine a fost motivată pe fondul experienței sale în producția de decapotabile cu plafon textil.

Volkswagen a decis să-i monteze un platfon textil lui T-Roc Cabriolet deoarece un hardtop ar fi implicat schimbarea liniilor modelului și ar fi redus semnificativ capacitatea portbagajului, explică reprezentanții mărcii. Plafonul a fost dezvoltat in-house cu sprijinul specialiștilor Webasto din Slovacia, care se ocupă și de producția acestui reper complex. Ansamblul care formează plafonul decapotabil cântărește aproximativ 120 de kilograme, dar diferența totală de masă între un T-Roc Cabriolet și un T-Roc comparabil este de 190 de kilograme, potrivit reprezentanților Volkswagen.

Cei care au citit numărul 7/2020 al Revistei Auto Bild România au aflat deja cum se conduce noul T-Roc Cabriolet. Poți citi Revista Auto Bild România în format electronic aici.

Adaugă un comentariu