Alfa Romeo Giulia 2.2 JTDM: Alternativa cu personalitate

O apariţie impresionantă, indiferent de situaţie. Farurile alungite, care se îngroaşă pe măsură ce se apropie de margini şi grila poziţionată jos subliniază tenta sportivă a sedanului italian.

Giulia este lată şi joasă, iar cele două evacuări cromate de mari dimensiuni nu fac decât să adâncească percepţia că avem de-a face cu un model cu tentă sportivă. De fapt, adevărul e undeva la mijloc.

Propulsorul diesel de 180 de cai-putere accelerează vijelios, iar cuplul imens de 400 Nm se simte din plin la plecările de pe loc. Din nou, sunetul motoarelor Alfa Romeo se remarcă. E una dintre calităţile principale ale mărcii italieneşti. Din păcate, şi consumul se remarcă. Butonul Start-Stop e pe volan – o altă particularitate tipică Alfa Romeo. Acceleraţia este puternică, dar te face să simţi că ai maşina sub control complet. Suspen sia, chiar şi în modul Dynamic (selectorul DNA), pare orientată spre confort, dar este destul de tare încât să diferenţiezi modurile de condus. Modul natural este suficient de bine echilibrat încât să fie folosit mereu. Altfel, motorul de 180 de cai-putere poate fi un propulsor cu care să te împaci bine zi de zi, beneficiind la nevoie şi de latura sa dinamică. A treia opţiune a selectorului – Advanced Efficiency, ajută la consum, însă oferă un parcurs atât de neutru, încât nu vei fi tentat s-o utilizezi prea des. Simplitatea vieţii la bord este de apreciat. Deşi este un model care, prin opţiuni, motorizări şi finisări, cochetează cu zona premium, odată urcat în maşină, te poţi pune în mişcare în câteva secunde. Nu ai zece opţiuni de setat, nu trei variante de selectat, nu şase moduri de configurat. Simplu şi rapid, aşa cum trebuie să fie o maşină.

7,2 secunde sunt suficiente pentru ca Alfa Romeo Giulia Q2 să atingă 100 km/oră, în timp ce viteza maximă atinsă este de 230 km/oră. Cutia automată cu opt trepte schimbă lin şi te ajută să ghidezi uşor modelul de aproape 4,7 metri fără dificultate prin trafic.

Alfa Romeo nu diferenţiază prea mult interioarele noilor modele, iar asta nu este neapărat ceva rău. Avem în continuare scaunele mari şi comode, dar cu o bună susţinere laterală, învelite în piele, cu sigla ştanţată în tetiere. Spaţiu e din belşug pentru şofer şi pasageri, iar portbagajul de 480 de litri este mai mult decât suficient pentru patru persoane. Pun italienii accent pe sportivitate, dar mai mult preţuiesc designul şi confortul.

De obicei, modelul care stă la baza unui alt model, fie că vorbim de interior sau exterior, va beneficia de avansul tehnologic. În cazul Alfa Romeo, la anumi te capitole, situaţia stă invers. La interior, Stelvio şi Giulia sunt aproape identice. Totuşi, unul dintre marile minusuri ale SUV-ului, slaba luminozitate şi lizibilitate a display-ului central, precum şi a ecranului dintre cadrane, nu se regăseşte şi în cazul Giuliei. Din fraza de mai sus pare că mă refer la un minus, însă a fost o surpriză plăcută. Ecranele oferă o vizibilitate perfectă, indiferent de unde bate lumina soarelui. Altfel, aceeaşi problemă ca la Stelvio: ecranul frumos integrat nu este tactil. Măcar în Giulia se vede mai bine. Totodată, nu am înţeles de ce camera de marşarier primeşte doar un pătrăţel mic din întreg ecranul de 7 inchi, însă vom trece asta la capitolul de particularităţi ale italienilor.

 

Verdict

Giulia este alternativa celor care vor un design mai îndrăzneţ şi un motor mai zgomotos, dar în sensul bun. Sedanul italienilor are minusurile lui, însă nu ţin de funcţionalitate. În schimb, oferă personalitate din plin.

Adaugă un comentariu

Articole similare