Mazda CX-5 – Ia-mă cât încă mai poți!

Am testat o configurație nemaiîntâlnită pe piață. Este vorba despre Mazda CX-5 SkyActiv 2.5. Uite cum este!

Ar fi prea mult să spun că m-a dat pe spate. La urma urmei, nu este o premieră să ai un motor aspirat de 2,5 litri pe un SUV compact. Dar a fost o experiență care mi-a amintit de ce motoarele aspirate sunt atât de iubite. Mazda știe bine ce face cu unitățile SkyActiv, iar unitatea cea mai puternică a gamei pe benzină este o bijuterie.

Sigur, nu te dă pe spate cu ce ar putea să facă atunci când o calci, dar totuși se descurcă bine și la asta cu doar șase trepte. Oare cum au reușit ce nu pot alții cu șapte, opt sau chiar nouă viteze? Ei bine, această filozofie am tot simțit-o și la restul mașinii. Avem, probabil, cel mai pur sistem de direcție din segment. Este potrivit de ușor, dar îți relatează exact ce ai nevoie despre șosea și suprafața de rulare în limitele tehnologiei actuale șI cu o pondere crescută a confortului în ecuație.

Suspensia are în continuare o poziționare fermă, dar se simte un plus de confort față de generația anterioară. Exemplarul testat avea jante de 19 inchi, o alegere care arată bine, dar pe care s-ar putea să o regreți atunci când cumperi anvelope și când treci peste denivelări. Cu jante ceva mai mici vei avea un CX-5 mai confortabil și la fel de sportiv. Noi știm ce am alege în această situație.

La volan stai confortabil și ai la îndemână toate dotările pe care le aștepți de la un SUV compact în 2019. Ce-i drept, nu te dă pe spate cu un set de ceasuri de bord digitale, faruri LED cu matrice sau cu un ecran mare pentru unitatea multimedia. Dacă poți trăi fără aceste dotări pe care le poți găsi la concurență, totul va fi bine.

Locurile din spate asigură spațiu din plin pentru doi ocupanți de 1,80 m înălțime, dar cel de-al treilea nu va sta la fel de confortabil la o călătorie mai lungă, mai ales dacă ocupanții locurilor din față au aceeași înălțime. Dacă situația descrisă nu se întâmplă în viața ta, habitaclul lui CX-5 va asigura suficient spațiu pentru nevoile tale. Dacă totuși ai îndoieli, ai o singură soluție: mergi într-un showroom și urcă-te într-una. Verifică apoi cât loc și ce ambianță oferă competitorii. De acolo, depinde de preferința personală și de oferta pe care ți-o face vânzătorul atunci când vede că ești hotărât să iei o mașină nouă.

Un lucru este clar: nu vei mai găsi un motor aspirat cu atât de multă putere în această clasă la niciun alt producător. Și mai și respectă norma de poluare Euro 6d-TEMP. Ce mai vrei?

 

Date tehnice

Motor L4, aspirat, benzină – Cilindree 2.488 cmc – Putere maximă 194 CP la 6.000 rpm – Cuplu maxim 258 Nm la 4.000 rpm – Transmisie tracțiune integrală/cutie automată cu 6 trepte – Dimensiuni 4550/1840/1680 mm – Masă proprie 1.650 kg – Volum portbagaj 506-1.620 litri – 0–100 km/h 9,2 s – Viteză maximă 195 km/h – Consum 8,4 l/100 km (WLTP) – Emisii CO2 192 g/km (WLTP) – Preț de la 35.490 de euro cu TVA

 

Verdict

Mazda oferea un motor unic în lumea auto: Wankel. Acum, unitatea 2.5 aspirată a ajuns să fie o raritate. Dar este ceva de apreciat dacă nu îți place dieselul și nu te-au cucerit motoarele mici cu turbo. Dacă nu îți place nici ăsta, nu prea ai ce să alegi în această clasă.

Adaugă un comentariu