Porsche Cayenne diesel – Mai economic

Primul model Porsche cu motor diesel este SUV-ul Cayenne, care are sub capota propulsorul de 3 litri si 240 CP al lui Audi.

Acum 10 ani, la Porsche, cuvintele „SUV“ si „diesel“ erau tabu. Dar, ironie a sortii, tocmai un SUV – Cayenne – este astazi cel mai vandut Porsche. 45.478 unitati au fost vandute in anul financiar 2007/2008. Iar presedintele Porsche, Wendelin Wiedeking, a dat probabil uitarii declaratia „dieselul nu cadreaza cu spiritul Porsche“.
Celebrul constructor de masini sport a trecut peste orgolii si a lansat Cayenne diesel pentru ca „legislatia europeana in materie de dieseluri s-a schimbat si procentajul important de actiuni detinut in concernul VW a deschis noi oportunitati de a utiliza tehnologia diesel“.

Diesel fun to drive si economic
Motorul diesel V6 de 3 litri si 240 CP este livrat de Audi, fiind cuplat standard cu cutie automata cu sase trepte. Inedit pentru Porsche, cutia automata schimba in treapta superioara de la 4.500 rpm, la 4.400 rpm incepand zona rosie pe turometru. Cel mai slab Cayenne ca putere, versiunea diesel se mandreste cu un cuplu de 550 Nm, disponibil inca de la 2.000 rpm. Fata de Cayenne 3.6 V6 pe benzina, dieselul accelereaza cu 0,2 secunde mai repede, iar viteza maxima este cu 13 km/h mai mica. Insa ca si la versiunile pe benzina, pentru fanii Porsche, tasta sport asigura un raspuns mai rapid al motorului.

Nimic din traditia Porsche nu s-a schimbat odata cu aparitia dieselului. Locul cheii de contact este tot in stanga volanului, iar la invartirea ei se aude un sound placut si rafinat.

Si cea mai mare bucurie pe care o produce Cayenne diesel, dincolo de manevrabilitatea si agilitatea lui exemplara, este cea referitoare la consum. Doar 9,3 litri/100 km in medie consuma Cayenne diesel (emisii 244 g CO2/km), cu 3,6 litri/100 km mai putin decat cel mai mic frate al sau pe benzina, Cayenne 3.6 V6. Iar cu rezervorul de 100 litri, autonomia dieselului atinge 1.075 km, cu 300 km mai mult decat la modelul pe benzina 3.6 V6.

Porsche Cayenne diesel este deja disponibil in Romania la un pret de 59.940 euro, cu TVA, cu 3.557 euro mai mult decat Cayenne 3.6 V6.

Adaugă un comentariu