Test Renault Grand Scenic dCi 130: Sejur in masina

Renault Grand Scenic 1.9 dCi ridica la cel mai inalt nivel rafinamentul conditiilor de calatorie pentru segmentul van-urilor familiale compacte. Stilul, tehnologia si spatiul se intalnesc intr-o forma remarcabila.

Marca franceza pare sa fi proiectat acest automobil sub semnul generozitatii. Dimensionarea interioara se inscrie clar in aceasta idee, performantele oferite de motorizarea turbodiesel de 130 CP urmeaza aceeasi linie, iar calitatea buna a finisarii si designul fluid insista sa transmita mesajul unui concept avansat, studiat cu atentie in toate detaliile.

Fara umbra de indoiala, monovolumul francez va constitui o figura proeminenta in peisajul segmentului sau de piata.

Desigur, pasagerii sunt cei care vor aprecia cel mai mult confortul calatoriilor la bordul lui Grand Scenic. Spre deosebire de omul aflat la volan, acestia se pot relaxa si bucura de tot ceea ce ofera dotarea de la bord, fara a fi preocupati de conducerea masinii.

Pe de alta parte, specialistii de la Renault s-au straduit sa ofere si conducatorului o viata cat mai usoara si sa-i puna la dispozitie un post de pilotaj cat mai atractiv.

Tabloul de bord cu instrumente afisate complet digital este cel mai spectaculos element destinat soferului. Displayul sau are dimensiuni mari, definitia imaginilor este foarte fina si, prin apasarea unui buton, este posibila schimbarea infatisarii instrumentelor de bord, fiind oferite sase variante. Alaturi de ecranul instrumentelor se afla un display dedicat sistemului de navigatie si infotainment. Datorita acestor ecrane color de dimensiuni considerabile, bordul lui Grand Scenic duce cu gandul la un interior de vehicul spatial.

Comenzile climatizarii si ale sistemului audio sunt similare cu cele intalnite la modelele din seria Megane, fiind reusite atat ca design, cat si ca functionalitate.

Plaja de reglare in inaltime pentru scaunul soferului este larga. In combinatie cu posibilitatile de reglare in profunzime si in inaltime oferite de coloana de directie, configurarea unei bune pozitii de conducere pentru persoane de cele mai diferite talii nu prezinta nicio problema. Totusi, la cei cu inaltimea de aproximativ 1,80 m care vin de la berline obisnuite (pozitie la volan joasa) si cauta sa-si gaseasca pozitia cea mai convenabila in Grand Scenic ar putea interveni un mic conflict: reglarea relativ joasa a scaunului combinata cu cea mai inalta pozitie a coloanei de directie poate sa duca la obstructionarea indicatiilor vitezometrului de catre cercul volanului.

Scaunele sunt bine conturate, cu zonele laterale bine evidentiate, iar tapiteria ofera un confort de sedere remarcabil. Mai multe spatii utile se afla la dispozitia celor ce iau loc pe primul rand de scaune: buzunare mari in portiere (pot primi sticle de 1,5 l), torpedou incapator, cutie centrala sub cotiera (aceasta poate culisa) si sertare sub scaune.

Vizibilitatea in fata este excelenta, marcand un progres clar fata de cazul generatiei precedente (aceasta avea ferestrele portierelor anterioare impartite in doua segmente, cu ajutorul unor montanti care fragmentau campul vizual). Spre spate, vizibilitatea este limitata, insa efi-cienta senzorilor de parcare si afisajul pentru asistarea manevrelor in marsarier compenseaza cu brio acest inconvenient.

Pe randul al doilea se gasesc trei scaune individuale egale, dimensionate cu mai putina larghete decat cele din fata, insa oferind conditii bune de sedere. Spatiul din zona picioarelor poate fi modulat, deoarece scaunele culiseaza independent unul de altul. De asemenea, fiecare dintre aceste scaune se poate rabate sau se poate scoate destul de usor din masina, in functie de necesitatile privitoare la modularea spatiului pentru bagaje.

Sub podea, in zona din fata scaunelor de pe cel de-al doilea rand, se gasesc doua compartimente utile. Detaliu de confort: in panourile portierelor din spate se afla jaluzele cu rulou, care pot fi ridicate cu usurinta pentru a proteja de lumina solara directa.

Al treilea rand de scaune ofera doua locuri individuale. Desi accesul nu este deloc comod, spatiul pe care il pune la dispozitie fiecare dintre aceste doua scaune e convenabil pentru pasagerii adulti. Fiecare dintre pasageri are la dispozitie cate un suport pentru pahare si jaluzele in dreptul geamurilor laterale. Configurarea tapiteriei nu favorizeaza confortul (spatarul si sezutul sunt mai degraba plate), insa forma respectiva are un scop important: scaunele din spate se escamoteaza cu usurinta si se integreaza perfect in podeaua portbagajului, fara a inalta nivelul acesteia.

Comportamentul rutier completeaza orientarea spre un stil de viata relaxant, pe care o reflecta ambianta interioara. Confortul amortizarii pe care il ofera Grand Scenic nu lasa loc de comentarii negative. Atat denivelarile ample, cat si cele de genul cariilor in asfalt sunt filtrate eficient, iar suspensia functioneaza silentios. Evident, a fost preferata alegerea unei suspensii care pune accent pe confort in dauna fermitatii. Cu siguranta, este alegerea cea mai potrivita, tinand cont de caracterul masinii.

Grand Scenic nu este genul care sa inspire la conducere in maniera sportiva, desi motorizarea dCi de 130 CP pune la dispozitie, fara niciun semn de efort, resursele de putere necesare in acest sens. Totusi, daca se intampla ca voiajul sa se desfasoare si sub o anume presiune de timp, masina poate fi condusa in regim rapid cu toata increderea. Caracteristica de cuplu a motorului asigura reprize viguroase, desi cutia de viteze are o etajare destul de lunga a treptelor (in avantajul reducerii consumului la viteze ridicate).

Inclinarile laterale sesizabile ale caroseriei nu ajung sa compromita stabilitatea masinii. Abordarea agresiva a virajelor pune in evidenta o fina urmare a traiectoriei comandate din volan, fara tendinte de subvirare. La limita, rotile din spate sunt cele care dau primele semne de rupere a aderentei, insa interventiile sistemului ESP se dovedesc eficiente. Cel putin in cazul acestei motorizari (turbodieselul de 1,9 litri apasa cu o masa consecventa pe rotile din fata), asistarea directiei este bine dozata. Nu se face simtita acea senzatie de rotire mult prea usoara a volanului, semnalata la alte modele care folosesc platforma Megane.

Feedback-ul in volan despre solicitarile asupra masinii in mers sunt estompate, ceea ce este convenabil din punctul de vedere al confortului de conducere, insa se dovedeste mai putin placut in eventualele sesiuni de conducere rapida.

Grand Scenic 1.9 dCi este un demn reprezentant al traditiei Renault in segmentul monovolumelor compacte. Pretul de pornire pentru aceasta versiune de motorizare este tentant: 21.500 euro (TVA inclus).

Prin caracterul si detaliile sale practice atent studiate, acest model ne aminteste ca Renault a fost initiatorul clasei monovolumelor. Astazi, aceasta clasa cuprinde o oferta destul de larga de automobile, insa modelele propuse de Renault continua sa se faca remarcate prin stilul si personalitatea lor.

In fond, Grand Scenic constituie sinteza amplei experiente acumulate de specialistii de la Renault pe tema van-urilor familiale compacte.

Adaugă un comentariu