Hyundai Elantra, o propunere greu de refuzat în segmentul compact

Hyundai Elantra a primit un design mai îndrăzneț și noi tehnologii de siguranță odată cu faceliftul celei de a șasea generații. Iată tot ce trebuie să știi despre noul model.

În segmentul berlinelor de clasă compactă este greu să găsești modele cu un design emoțional. Hyundai a reușit o schimbare a percepției, odată cu lansarea celei de-a cincea generații Elantra, în 2011. E adevărat, limbajul Fluidic Sculpture a fost un hit. Tocmai de aceea, schimbarea designului odată cu introducerea celei de-a șasea generații, în 2016, reprezintă un act de curaj.

De această dată, Hyundai a renunțat la limbajul Fluidic Sculpture și a suprapus peste caroseria în trei volume silueta elegantă a unui coupé. Rezultatul a fost chiar mai impresionant decât în cazul modelului anterior: o combinație unică dintre designul sobru, conservator și trăsăturile efervescente ale unui coupé. Cu aceasta, sarcina designerilor a devenit una ingrată. Cum faci ca Elantra să arate și mai bine decât înainte?

Hyundai Elantra: Ce oferă?

Chiar dacă schimbările la exterior sunt pur cosmetice, impactul lor asupra modelului sunt semnificative. Versiunea actualizată are o personalitate distinctă și o recunoști instantaneu ca fiind un „model nou. În partea frontală notăm schimbări la nivelul capotei, spoilerului, grilei și farurilor, în timp ce în partea din spate au fost redesenate portbagajul, blocurile optice și spoilerul. La farmecul noii Elantra contribuie însă și jantele redesenate, de 16 sau 17 inchi, în funcție de echipare, dar și blocurile optice spate cu LED.

Hyundai ElantraÎn interior, schimbările sunt mai discrete, dar îmbunătățirile sunt consistente. Consola centrală are acum o ergonomie îmbunătățită, fiind repoziționate gurile de ventilație, dar și comenzile sistemului audio și ale climatizării. Panoul de instrumente a fost, de asemenea, redesenat și noi spații de depozitare au fost create în habitaclu. Un pas înainte a fost făcut în cazul sistemului de infotainment, disponibil acum cu un ecran tactil de 5 inchi în echiparea de bază Classic, respectiv 7 inchi începând cu echiparea imediat superioară Comfort. Acesta din urmă oferă suport pentru Android Auto și Apple CarPlay, ceea ce permite integrarea optimă a telefonului mobil cu sistemul de infotainment al mașinii. Cockpitul este construit în jurul șoferului, cu o ergonomie foarte bună a comenzilor.

Dincolo de toate aceste noutăți, Hyundai Elantra a rămas aceeași mașină extrem de practică, cu un raport preț/calitate imbatabil. Spațiul interior este generos dimensionat, cu mult loc la genunchi, dar oarecum limitat la cap – concesie făcută liniei de coupé a caroseriei. Portbagajul are o capacitate de 458 de litri, o valoare foarte bună dacă luăm în calcul faptul că Hyundai oferă pentru acest model o roată de rezervă de dimensiuni normale.

Hyundai Elantra

Încă de la echiparea de bază se oferă geamuri acționate electric, senzor pentru aprinderea automată a farurilor, comenzi audio pe volan, sistem audio cu ecran tactil și conexiune Bluetooth pentru smartphone, precum și o gamă completă de sisteme de siguranță pasivă, inclusiv airbag pentru genunchii șoferului. În cazul versiunii Exclusive testate de noi, răsfățul este și mai mare, cei de la bord beneficiind, printre altele, de senzori de parcare spate, jante din aliaj de 17 inchi, oglinzi laterale pliabile electric, lumini de zi și blocuri optice spate cu LED, climatizare automată, cu aeratoare inclusiv pentru locurile din spate, oglindă interioară heliomată, senzor de ploaie și scaune față încălzite.

Hyundai Elantra: Cum se conduce?

Modelul din test a venit în echiparea Exclusive, fiind motorizat de unitatea pe benzină de 1,6 litri, într-o combinație reușită cu transmisia automată cu șase trepte. Aceasta este una clasică, având convertor de cuplu și face o treabă bună în a masca slăbiciunea tipică a motorului aspirat – cuplul redus în zona inferioară de turații. Schimbarea treptelor se face lin, chiar dacă nu foarte rapid, dar este ok, pentru că Elantra nu are o vocație sportivă și îi priește mai degrabă un stil de conducere relaxat.

Călcată mai agresiv pe accelerație, Elantra nu se sfiește să urce turația până în zona de cuplu (valoarea maximă se atinge la 4850 rpm, dar încă de la 3000 rpm se simte o înviorare a motorului de 128 CP). Grație insonorizării eficiente, zgomotul rămâne suportabil, chiar și la turații de peste 4000 rpm.

Hyundai Elantra

Trenul de rulare nu a suferit modificări odată cu faceliftul, dar nici nu se simțea nevoia, fiind unul dintre punctele forte ale Elantrei. Direcția este una foarte echilibrată, cu algoritmi de asistare care asigură un răspuns bun și o senzație naturală. La condus, noua Elantra răspunde prompt comenzilor volanului, fiind precisă și destul de incisiv reglată. Suspensia este fermă, fără a compromite confortul la trecerea peste denivelări.

Hyundai Elantra: Cât costă?

Cea mai accesibilă Elantra poate fi cumpărată acum pentru numai 13.620 de euro cu TVA. În cazul versiunii testate, în echipare de vârf Exclusive și cu transmisie automată, prețul urcă la 17.951 de euro. Între acestea, o configurație foarte echilibrată, cu transmisie manuală și aproape toate echipamentele esențiale incluse, ar fi echiparea Highway, care poate fi obținută pentru 15.881 de euro. Hyundai mai are un as în mânecă la acest capitol, și anume una dintre cele mai bune garanții din industrie, cu cinci ani de acoperire fără limită de kilometri, cinci ani de asistență rutieră gratuită și cinci ani de verificări tehnice periodice gratuite.

Verdict
Hyundai Elantra oferă un pachet extrem de atractiv ca mașină de familie, cu o ofertă de spațiu generoasă și dotări foarte bune, totul la un preț corect. Trenul de rulare este punctul său forte, cu un comportament rutier bun și o direcție care face plăcere.

Adaugă un comentariu