Skoda Rapid Spaceback – cine mai are nevoie de Golf?

Odată cu Rapid Spaceback, Skoda porneşte producţia primului său hatchback compact şi concurează direct VW Golf.

 

Volkswagen este unul dintre cele mai de succes concerne din lume şi vrea ca până în anul 2018 să ajungă numărul 1 în lume, înaintea lui Toyota şi General Motors. Unul dintre motivele pentru care celor din Wolfsburg le merge aşa de bine este delimitarea diferitelor mărci – un VW nu concurează direct Audi, iar Skoda nu atacă cu produsele sale VW.

Însă la acest armistiţiu s-ar putea să apară o problemă din luna noiembrie. Cu noul Rapid Spaceback, Skoda aduce pentru prima dată un hatchback în clasa compactă şi face astfel concurenţă celui mai important model din portofoliul VW, adică lui Golf. Chiar dacă responsabilii Skoda nu aud cu prea mare plăcere despre asta şi subliniază faptul că Rapid Spaceback concurează mai degrabă cu Opel, Ford, Kia şi Hyundai, Skoda este un adversar serios pentru cel mai bine vândut model al producătorului din Wolfsburg. Asta deoarece şi cehii utilizează tehnologie de ultimă oră, cum ar fi motoarele TSI sau cutiile cu dublu ambreiaj, chiar dacă nu folosesc noua platformă MQB de la VW.

Încă de la capitolul design se vede că Skoda are intenţii serioase în clasa lui Golf. Spaceback este desenat curat, cu linii clare şi adoptă o imagine care transmite siguranţă de sine. Faptul că aspectul nu este unul de mic burghez este o reuşită excelentă pentru şeful de design Josef Kaban. „Spaceback se prezintă proaspăt, vioi şi dinamic. El este un model compact cu farmec sportiv, spaţios şi practic, ideal pentru oamenii tineri’, afirmă şeful de la Skoda, Winfried Vahland.

Totuşi, lista de preţuri ne arată că Skoda are şi pretenţii ridicate de la acest nou model. Pentru circa 1.000 de euro, Skoda poate livra Spaceback cu un acoperiş mare de sticlă, care se întinde de la parbriz până aproape de lunetă, şi care faţă de versiunea standard se prelungeşte în jos cu încă 10 cm. Asta arată
într- adevăr deosebit. În plus, se adaugă faptul că Skoda a reacţionat neobişnuit de repede la criticile privind limuzina Rapid. Astfel, Spaceback a primit numeroase îmbunătăţiri. Interiorul simplu de până acum a primit materiale sintetice noi, mai moi şi mai plăcute la atingere, dar şi inserţii cromate pentru o tuşă mai elegantă. Calitatea de fabricaţie bună a rămas aceeaşi, Skoda nefiind mai prejos decât VW la acest capitol.

La primele drumuri din cadrul testului cu Spaceback ne-a uimit şi setarea complet nouă a trenului de rulare. Unul dintre cele mai criticate aspecte la limuzina Rapid a fost trenul de rulare rigid, în special puntea spate, care oferă senzaţia că ţopăie’ la denivelările scurte. Nimic din toate acestea nu se mai simte. Spaceback are un tren de rulare mai elastic şi flexibil şi trece mult mai elegant peste rosturile din asfalt. Totuşi, la modul general, setarea rămâne una rigidă, iar asta asigură o ţinută de drum sigură şi un contact bun cu suprafaţa de rulare.

De aceste lucruri profită şi comportamentul la rulare. Împreună cu noua direcţie electro-mecanică,
noul reglaj conferă o manevrabilitate bună şi multă agilitate. Chiar şi cu cel mai mic motor, unul pe benzină de 1,2 litri şi doar 75 CP, Spaceback oferă multă plăcere. Cu toate acestea, Skoda nu a uitat de virtuţile clasice, astfel că Spaceback oferă un spaţiu generos, chiar mai mare decât la Golf. Datorită ampatamentului de 2,60 metri (Golf: 2,64 metri), în spate pot sta foarte relaxaţi chiar şi doi pasageri foarte înalţi, iar în portbagajul care are un volum ce variază de la 415 la1380 de litri intră cu o valiză mai mult decât în cel al fratelui de concern (Golf: 380-1270 litri). Singurul dezavantaj este că bancheta spate nu se poate plia plan şi chiar dacă luăm în considerare fundul dublu al portbagajului, tot există o uşoară înclinaţie a suprafeţei de încărcare.

Acesta este şi motivul pentru care Skoda nu câştigă în faţa lui Golf la Easy-Index, chiar dacă are o ofertă de spaţiu interior mai bună. Însă Skoda compensează cu o serie de dotări inteligente. Dintre acestea fac parte racleta de gheaţă de pe capacul rezervorului, recipientele pentru gunoaie din uşile laterale sau clipsul care fixează în parbriz tichetele de parcare.

Trăgând linie, Skoda a făcut foarte multe lucruri bune pentru a avea un cuvânt important de spus în clasa compactă. Nu este rău nici faptul că preţurile vor fi la un nivel competitiv în segmentul compact. Ne aşteptăm ca preţurile de bază pentru Spaceback să fie cu circa 2.500 de euro mai mici decât un Golf echipat similar. Cu această configuraţie a preţurilor s-ar putea ca Skoda să subtilizeze într-adevăr mai mulţi clienţi de la Hyundai şi Kia, astfel încât să contribuie la succesul concernului VW.

 

Verdict

Skoda Spaceback oferă mult spaţiu interior şi rulează foarte plăcut. Faptul că din punct de vedere tehnologic menţine o distanţă de respect faţă de Golf s-ar putea să nu fie prea important pentru mulţi dintre clienţi, mai ales dacă aceştia au în vedere preţul mult mai accesibil.

 

Skoda este mai mare, dar nu la fel de modulabilă ca Golf.

Cu toate că Skoda Rapid Spaceback oferă mai mult spaţiu în spate şi are un portbagaj mai mare, pierde în faţa fratelui de concern VW Golf la punctajele Easy-Index. Una dintre cauze este echiparea standard, dar şi anumite echipamente opţionale. De exemplu, Golf este echipat opţional cu un sistem care poate recunoaşte semnele de circulaţie, indisponibil pentru Spaceback. Însă, în final, modularitatea mai slabă este cea care o costă pe Skoda victoria. În timp ce Golf este livrat cu o podea de încărcare reglabilă, aceasta se plăteşte suplimentar la Rapid. Fără podea de încărcare dublă, Skoda rămâne, după plierea spătarelor, cu o treaptă nepractică şi inestetică şi, chiar cu acea podea dublă, suprafaţa creată după rabatarea banchetei este uşor înclinată.

Adaugă un comentariu