Cinci SUV-uri de clasă medie cu diesel şi 4×4. Câştigătorul?

Se caută un SUV bun la toate. Unul care să acomodeze cu uşurinţă întreaga familie, dar să facă bucurie şi în timpul liber.

Sunteţi în căutarea unui partener?  Pe viaţă? Care să vă fie alături la bine şi la greu? Nu, uitaţi de Tinder şi de site-urile de matrimoniale. Partenerul potrivit îl găsiţi doar cu ajutorul auto bild. Cel puţin atunci când e vorba de o maşină. Ar trebui să fie puternic, fiabil şi generos şi, în acelaşi timp, accesibil şi economic? în acest caz avem aici pentru dumneavoastră cinci SUV-uri de clasă medie. Precum cel mai tânăr, BMW X3 xDrive20d a trimis invitaţii concurenţilor din întreaga Europă. începând cu veteranul Mercedes-Benz GLC, prezent pe piaţă încă din septembrie 2015, la Audi Q5 şi Alfa Romeo Stelvio, lansate în 2017 şi până la Volvo XC60, care caută prieteni încă din vara trecută. Toate au calităţi de familie, dieseluri rezonabile cu patru cilindri, tracţiune sigură 4×4 şi cutie automată. Toate mai puţin Volvo, care nu a reuşit să se alinieze decât cu transmisie manuală în test.

Care dintre aceşti prieteni apropiaţi se recomandă ca partener perfect?

 

Alfa Romeo Stelvio 2.2 Diesel Q4

 

Nu trebuie să te cheme julieta, ca să-ţi placă acest Romeo. Dar ajută mult. Stelvio se străduieşte să placă unui public larg. Oferta de spaţiu este aproape la nivelul celorlalţi concurenţi – cu condiţia să renunţaţi la acoperişul panoramic. Acesta aduce multă lumină în interior, dar, pe lângă cei 2.142 de euro, costă şi mult spaţiu deasupra capului. în portbagaj intră cel mult 1.600 de litri de bagaje,  soţia poate lua tot atât de multe bagaje ca în BMW sau Benz. Iar uşor mârâitul diesel de 2,2 litri este mereu treaz, accelerând cel mai rapid până la 100 km/h. Dar dacă mai rulăm puţin, imediat începe să ne deranjeze trenul de rulare rigid, scaunele prea scurte, direcţia incisivă, care totuşi se mişcă prea uşor, precum şi vizibilitatea spre spate problematică. La acestea se adaugă padelele de schimbare a treptelor de viteză, care sunt fixe şi care concurează pentru atenţia degetelor cu manetele pentru semnalizare şi cele pentru ştergătoare. Nimeni nu apreciază aşa ceva – nici măcar Julieta.

 

Volvo XC60 D4 AWD

 

Într-un fel, e păcat. Volvo vrea să renunţe la motorizările diesel – iar nouă abia a început să ne placă XC60 D4.Nu are importanţă, dieselul încă există, între timp chiar cu catalizator selectiv SCR. Inclusiv cu clasificarea conform Euro 6d-TEMP – niciun alt concurent din test nu se poate lăuda astfel. Strict la emisii, unitatea biturbo de 2,0 litri porneşte blând, iar turaţiile ridicate îi plac numai în anumite condiţii. Acest lucru se simte: la sprint, Volvo este în urma colegilor săi de clasă. Suspensia şi direcţia sunt, de asemenea, orientate spre confort: suedezul se leagănă moale pe asfalt, iar pe pista deteriorată începe să trepideze pronunţat. De asemenea, şi direcţia strigă: „hei, nu sunt un sportiv!. Este OK şi aşa, cine cumpără XC60 vrea să ruleze relaxat. Mai neinspirate găsim scaunele mici şi interfaţa sistemului multimedia. XC60 este singurul candidat din test cu ecran tactil. Acesta necesită prea multă atenţie în timpul rulării.

 

Mercedes GLC 250 d 4Matic

 

The best or nothing? Nonsens! Acest lucru îl dovedeşte cu prisosinţă acest Mercedes-Benz GLC. Veteranul acestui grup (pe piaţă din 2015) convinge nu prin realizări deosebite în vreun domeniu anume, ci mai degrabă prin felul său echilibrat cu care punctează la fiecare capitol. Stăm relaxaţi pe scaune confortabile, savurăm confortul suspensiei cu o uşoară balansare (dar fără să se clatine!) şi ne lăsăm duşi de dieselul cam mârâitor, dar deloc zgomotos. O adevărată surpriză plăcută acest Benz, care nu are nimic dintr-o maşină de bunic, ci îşi face pur şi simplu treaba fără să agaseze. Totuşi, ar fi putut să fie mai bine. Comanda vocală, care se aude greu (BMW ne înţelege mai bine), lipsa avertizorului la traficul transversal din spate (toate celelalte îl oferă, Volvo chiar în standard) sau grafica mai simplă a hărţilor dezvăluie vârsta conceptuală a lui GLC. Dar acest lucru este uşor de remediat cu următorul facelift.

 

Audi Q5 2.0 TDI Quattro s tronic

 

Mr. Perfect ar fi  un nume potrivit pentru Audi Q5. SUV-ul celor din Ingolstadt este spaţios, cu o calitate a fabricaţiei foarte bună şi excelent protejat împotriva zgomotelor din exterior. Că în faţă lucrează un motor diesel, mai degrabă intuieşti decât auzi. Şi totuşi, Q5 nu urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, deoarece uneori exagerează cu decuplarea şoferului de la mediul înconjurător. Este vorba în primul rând despre direcţia foarte moale, cu un feedback mai slab decât al lui X3, dar şi de motorul destul de reţinut la turaţii mai mari. Pozitiv se simte, în schimb, suspensia pneumatică (2.212 euro) – Q5 „pluteşte imperturbabil peste majoritatea defectelor din carosabil. Aceasta se întăreşte abia la o viteză mai mare, atunci lăsând să treacă în interior câte o mică denivelare din asfalt. Ceva mai multă agilitate, ceva mai puţin zgomot exterior, şi Q5 ar fi putut fi în frunte.

 

BMW X3 xDrive20d

 

UN SUV realizat după legea bavareză a purităţii –  X3 îi face pe fanii BMW să fie mândri. Asta pentru că modelul premium cu gardă la sol mărită are, pe lângă multe alte talente, şi darul de a fi dinamic. Micul motor 20d cu 190 CP îndeplineşte mai degrabă nevoile de bază decât să hrănească foamea noastră de putere, dar se bate onorabil şi ţine pasul cu concurenţa. La probele din zona montană, bavarezul îşi arată adevăratul său caracter. Direcţia precisă ghidează SUV-ul de 1,9 tone cu acurateţe prin viraje, trenul de rulare ferm şi sistemul de tracţiune integrală nu îngăduie nicio pierdere de aderenţă. Splendida cutie de viteze automată cu opt trepte găseşte întotdeauna raportul optim de demultiplicare – totul face plăcere, chiar dacă pe drumurile cu denivelări acestea se simt destul de aspru. Aici, un asemenea SUV de clasă medie ar trebui să ofere mai mult. Chiar şi spaţiu. Aici X3, chiar dacă nu este cel mai încăpător, nu poţi spune că este înghesuit. în plus, el îşi răsfaţă pasagerii cu scaune perfect conturate, iar genialul sistem de comenzi iDrive devine imediat familiar pentru cel de la volan. Cei mai pretenţioşi mai au însă obiecţii, spre exemplu, legate de tetierele din faţă care apasă între omoplaţi, sau de hayonul care se deschide doar la 1,84 m.

Verdict

Oricare dintre aceste SUV-uri sunt calificate pentru a deveni cel mai bun prieten – nu doar condiţionat, ci absolut. BMW pentru cei mai dinamici, Audi pentru pasionaţii de tehnologie, Mercedes şi Volvo pentru cunoscători.  Şi Alfa? Pentru individualişti.

Alfa Romeo Stelvio 2.2 D 16v Q4 Super   44.437 euro    Avans (20%)    9.205 euro Perioadă de finanţare (luni) 48 Rată lunară (valoare reziduală 0) 925

Audi Q5 2.0 TDI quattro S tronic           47.616 euro    Avans (20%)    9.654 euro Perioadă de finanţare (luni) 48 Rată lunară (valoare reziduală 0) 467**

BMW X3 xDrive 20d                                   47.838  euro  Avans (20%)    9.628 euro Perioadă de finanţare (luni) 48 Rată lunară (valoare reziduală 0) 968

Mercedes-Benz GLC 250 d 4Matic         46.380  euro   Avans (20%)    9.438 euro Perioadă de finanţare (luni) 48 Rată lunară (valoare reziduală 0) 948

Volvo XC60 D4 AWD Momentum          43.849  euro   Avans (20%)    8.998 euro Perioadă de finanţare (luni) 48 Rată lunară (valoare reziduală 0) 904

*Toate preţurile sunt exprimate în euro. Cu excepţia cotaţiilor Porsche Leasing, toate celelalte cotaţii de leasing sunt orientative.  **Rata este valabilă prin Porsche Leasing România IFN SA pentru Audi Q5 2.0 TDI quattro 190 CP, preţ 48.271 euro fără TVA, produs PERFECT LEASING, perioadă de finanţare 48 luni, avans 20% (9.654 euro fără TVA), rulaj anual 10.000 km, dobândă fixa EUR 5,89%, volum finanţat 38.617 euro, rata nu include CASCO şi TVA. Oferta este dedicată persoanelor juridice şi se supune unor termene şi condiţii.

taguri
Adaugă un comentariu