Maratonul SUV-urilor sportive: Volvo XC40 vs BMW  X1 vs Audi Q3

Sportivă rasată sau o clasică practică? Nu suntem complet siguri în ce categorie să încadrăm astfel de modele cum este noul Volvo XC40.

Pe de o parte, SUV-ul compact este savuros. Este rapid şi la fel de prestigios ca şi fraţii săi mai mari, iar cu turbodieselul de 2,0 litri/190 CP este mai mult decât decent motorizat. În plus, tracţiunea optimă este asigurată de sistemul de tracţiune integrală variabil. Cu alte cuvinte, nimic nu lipseşte din reţeta unei maşini care place şoferului. Pe de altă parte, Volvo trebuie să fie pregătit şi pentru utilizarea cotidiană. Confort, economie de combustibil, loc pentru tot ce trebuie – dar fără viraje strânse, şi cel mult un drum mai înclinat de la ţară. Deci, de unde îşi ia XC40 avântul? Pentru a afla răspunsul, cea mai potrivită este o comparaţie cu modele sportive asemănătoare. Aici, vedem în Audi Q3 şi BMW X1 rivalii ideali.

Audi aleargă cu toţi cei 184 CP, sistemul quattro ce distribuie cuplul motor la toate cele patru roţi menţine maşina în frâu, iar calitatea fină de fabricaţie, tipică la Audi, îl înnobilează fără ezitare ca SUV premium. O situaţie similară o întâlnim şi la X1: compact este numai gabaritul. Restul înclină pronunţat spre clasa mare. Motorul cu patru cilindri dezvoltă 190 CP, iar cuplul imens de 400 Nm rupe asfaltul, în timp ce cutia de viteze automată cu opt trepte „pasează puterea motorului către toate cele patru roţi prin intermediul sistemului de tracţiune integrală controlat electronic xDrive.

Cu toate că specificaţiile celor trei modele anunţă calităţi de rulare asemănătoare, modelul mai nou din test trebuie să se mulţumească cu planul secund: lui Volvo îi lipseşte hotărârea la sprinturi. Mai uşorul Audi pare mai vivace la prima vedere, în timp ce sonorul BMW trage mai brutal în zona inferioară. În acelaşi timp, cutia automată a lui X1 alege treptele deosebit de alert şi de competent. Motorul cu patru cilindri de la Volvo sună mai mecanic – şi uneori este mai zgomotos – decât cel al lui X1. În schimb, dezavantajul agregatului bavarez este funcţionarea mai aspră, în special în regimul inferior de turaţii, unde cei mai sensibili vor simţi vibraţiile în volan. Unitatea TDI a lui Audi se dovedeşte o idee mai rafinată, dar şi aceasta este în permanenţă audibilă. În schimb, Q3 se simte mai vivace la rulare. Manevre de evitare? Viraje, schimbări rapide de direcţie? Îi plac! Şi e expert la aşa ceva, spre deosebire de Volvo. Acesta dă iluzia sportivităţii sale doar printr-o direcţie cu demultiplicare incisivă. Relativ greul XC40 împinge repede cu roţile din faţă spre exteriorul virajelor, în timp ce sistemul ESP acţionează neceremonios frânele. În timpul manevrelor de evitare, reglajul mai moale al suspensiei îl face pe Volvo să se încline. Niciodată în mod periculos, însă doar ceva care să pună frână plăcerii. BMW stă mult mai bine pe viraje, însă bucuria manevrelor precise de rulare este stricată de direcţia insensibilă. În acelaşi timp, rularea în linie dreaptă are de suferit din cauza unei calibrări a direcţiei, care nu oferă un feedback prea bun. Într-o notă optimistă, atât Volvo, cât şi BMW asigură performanţe de frânare sigure, cu valori în jurul a 36 de metri – foarte bune în acest segment. Pe Audi, în schimb, probele noastre de frânare l-au dus la supraîncălzirea frânelor, cu consecinţe destul de neplăcute asupra distanţei de frânare.

Audi prezintă, de asemenea, mici slăbiciuni şi în ceea ce priveşte utilizarea cotidiană. Evident, el este veteranul acestei grupe, dar şi cel mai mic din test – succesorul său va sosi luna viitoare. În mod corespunzător, oferta de spaţiu  nu este foarte generoasă (în special în spate şi în portbagaj) şi nici cea de echipamente. Audi practic nu are replică la abundenţa de sisteme de siguranţă şi opţiuni multimedia pe care le oferă concurenţii săi. Spre exemplu, Volvo oferă în serie chiar şi un airbag de genunchi, un sistem predictiv de siguranţă, dar şi un asistent activ de bandă. BMW oferă, ce-i drept contra cost, un pachet de sisteme de asistenţă care se apropie de dezideratul conducerii automatizate. Din păcate, avantajul tipic al unui SUV este pierdut la X1: urcarea şi coborârea nu sunt foarte comode. Pragul este înalt, spătarele scaunelor din faţă sunt proeminente, iar montantul central este gros, aşa că putem vorbi mai degrabă de un exerciţiu de gimnastică decât de un acces facil.

Facil – mai era ceva? Să sperăm că va fi facil să găsiţi cel puţin 48.685 de euro. Atât costă Volvo în echiparea comparată, iar în test el trece drept un chilipir. La BMW, preţul urcă până la 52.919 euro, în timp ce Audi cere chiar 53.865 de euro pentru o echipare similară. O gură de oxigen oferă BMW prin reviziile gratuite timp de 5 ani – nimeni nu oferă aşa ceva în segmentul premium.

Cel puţin un lucru e clar: toate trei modelele din comparativul nostru iau cu brio examenul de modele sportive. Modelele practice sunt, în general, mult mai ieftine.

 

Verdict

Prestigiu, performanţe, tehnologii moderne – toate sunt din belşug aici, în fiecare dintre cele trei SUV-uri analizate. La general, însă, cel mai mult punctează BMW. X1 ştie să călătorească şi să care bagaje, dar şi să alerge pe circuit. Noul Volvo XC40 oferă calităţi echilibrate, dar i-ar prinde bine mai mult temperament.

Audi Q3 2.0 TDI S tronic Sport      BMW  X1 xDrive20d Steptronic Advantage  Volvo XC40 D4 AWD

Preţ de bază (euro cu TVA)                                     42.139                                                        42.781                                                             43.997

Preţ comparat (euro cu TVA)                                53.865                                                        52.919                                                              48.685

 

 

Avans (20%)                                                                  8.691                                                          8.894                                                               8.182

Perioadă de finanţare (luni)                                         48                                                               48                                                                    48

Rată lunară (valoare reziduală 0)                               437**                                                          894                                                                822

 

*Toate preţurile sunt exprimate în euro. Cu excepţia cotaţiilor Porsche Leasing, toate celelalte cotaţii de leasing sunt orientative.  **Rata este valabilă prin Porsche Leasing România IFN SA pentru Audi Q3 Sport 2.0 TDI quattro 184 CP, preţ 43.454 euro fără TVA cu bonus financiar scăzut, produs PERFECT LEASING, perioadă de finanţare 48 luni, avans 20% (8.691 euro fără TVA), rulaj anual 10.000 km, dobânda fixă EUR 5,59%, volum finanţat 34.763 euro, rata nu include CASCO şi TVA. Oferta se adresează persoanelor juridice şi se supune unor termene şi condiţii.

Adaugă un comentariu