Affalterbach star: Mercedes-Benz CLE 646 AMG Spezialfertigung, o bijuterie a sportivității tradiționale

Până anul acesta, cel puțin, marca Mercedes-Benz s-a abținut cumva să aplice automobilelor înmatriculabile pe care le produce indicative numerice mai mari de 600. Din punct de vedere istoric, limuzinele Mercedes-Benz 600 au reprezentat o referință de imagine cu statut absolut. Acum, iată-ne puși în fața unui așa-numit Mercedes-Benz CLE 646 AMG Spezialfertigung. Neapărat, trebuia să fie ceva excepțional…

Prima întrebare: de ce 646? Pentru că aceasta este cifra puterii maxime obținute de către specialiștii de la AMG din motorul V8 biturbo de 4,0 litri, realizare binecunoscută a diviziei respective. Altfel, acronimul CLE ne spune că avem de-a face cu caroseria coupe-ului de clasă medie al mărcii din Stuttgart. Ne mai atrag atenția designul fioros al părții frontale și o priză de aer situată pe capotă amintind de ceea ce făcea, mai demult, Subaru. Care să fie motivul din spatele acestui neobișnuit concurs de factori?

Oficial, s-a comunicat că e vorba de un „challenge' fără limită la nivelul superior pe care și l-au asumat cei de la AMG din proprie inițiativă: cât de mult se poate „scoate' dintr-un CLE în privința performanțelor și aptitudinilor dinamice? Bineînțeles, dacă ești AMG, la o asemenea întrebare nu răspunzi doar teoretic. Inedit: Mercedes-Benz CLE 646 AMG Spezialfertigung nu dispune de tracțiune integrală, ci numai de tracțiune spate, în spiritul sportivității tradiționale.

Sub capota lui Mercedes-Benz CLE 646 Spezialanfertigung se află o versiune semnificativ modificată a motorizării V8 biturbo de 4,0 litri AMG M177 EVO, creditată cu 646 CP. Cuplul maxim se ridică la 850 Nm și este disponibil pe o plajă largă de turații, între 2500 și 4500 rpm. Arborele cotit de tip „flat-plane' (toate manetoanele sunt în același plan) are masele de echilibrare reduse, astfel fiind îmbunătățită rapiditatea cu care motorul poate urca în ture. Răspunsul la accelerație este devastator, susținut fiind inclusiv printr-o nouă gestiune electronică.

Renunțarea la tracțiunea integrală asigură o binevenită reducere a masei mașinii. Cutia de viteze automată AMG SPEEDSHIFT TCT 9G vine cu setări întru totul dedicate dinamicii. Atunci când este necesar, această cutie cu cu convertizor de cuplu poate efectua mai multe retrogradări de trepte într-o succesiune rapidă, pentru a accesa aproape instantaneu întregul potențial de turație al motorului. Răspunsul transmisiei poate fi ajustat prin intermediul sistemului AMG DYNAMIC SELECT, care integrează setările cutiei de viteze în gama de programe specifice sistemului de propulsie.

Sistemul Launch Control de care dispune Mercedes-AMG CLE 646 Spezialanfertigung a fost, de asemenea, adaptat special pentru configurația cu tracțiune spate. Automobilul poate să accelereaze de la 0 la 100 km/h în 3,9 s, de la 0 la 200 km/h în 11,4 s, iar viteza sa maximă este de 310 km/h.

Mercedes-AMG CLE 646 Spezialanfertigung este al doilea model din gama extrem de exclusivistă Mercedes-Benz din seria Mythos, care cuprinde vehicule de colecție asamblate în ediții strict limitate. După Mercedes-AMG PureSpeed ​​– model asamblat în doar 250 de exemplare, cu o configurație deschisă, cu două locuri și fără plafon sau parbriz – Mercedes-AMG CLE 646 Spezialanfertigung se alătură acum seriei ca vehicul omologat pentru circulația rutieră, limitat la doar 30 de exemplare și conceput într-o manieră lipsită de compromisuri axată pe tema dinamicii.

Articole similare