Campionatul Mondial de Turisme, fanii maghiari și Slovakia Ring

Weekendul trecut am avut ocazia să simțim pe propria piele o cursă din Campionatul Mondial de Turisme. Etapa cu numărul șase s-a desfășurat pe Slovakia Ring, un circuit situat la o jumătate de oră de Bratislava, care promitea spectacol la cote înalte.

De cum intrai în zona dedicată concurenților un puternic miros de benzină și anvelope încinse îți perturbau simțul olfactiv. Dar pentru un pasionat acest lucru era ca o supradoză de adrenalină. La scurt timp după ce am făcut cunoștință cu departamentele tehnice am avut ocazia să ne întâlnim și cu câțiva piloți mai prietenoși.

Nu-i vezi în fiecare pe Bennani cum se agită vorbind la telefon sau pe Tarquini dând autografe pe bandă rulantă și făcând poze cu fanii. Nici Sebastien Loeb sau Yvan Muller n-au lipsit de la aceste sesiuni, dar de departe, favoritul publicului a fost Norbert Michelisz.

wtcc 2015 slovakia ring (1)

Pentru maghiar, Slovakia Ring reprezintă a doua casă, iar pe fanii veniți din Ungaria îi puteai întâlni la tot pasul.

Sâmbătă, 20 iunie – Calificări pe Slovakia Ring

Ziua de sâmbătă a fost un simplă pentru piloți. După sesiunile de antrenament au urmat cele de calificări. Deși era de așteptat ca Citroenul C-Elysee să facă furori, noi ne doream surprize. Din păcate, nu a fost așa, primele trei poziții pe grila de start fiind acaparate de modelul francez prin Yvan Muller, Jose Maria Lopez și Sebastien Loeb.

La finalul zilei ne-am putut face o idee despre ce înseamnă WTCC în urma unei discuții avute cu Norbert Michelisz. Pilotul maghiar care concurează cu o Honda Civic WTCC ne-a spus că se simte ca acasă pe Slovakia Ring și că, deși pleacă de pe poziția cu numărul 13, speră să revină și să se impună în cele două curse.

wtcc 2015 slovakia ring (3)

Prestanța slabă a acestuia a fost pusă pe seama greutății suplimentare instalate în mașină.

“Circuitul Slovakiaring este foarte special pentru mine: atmosfera extraordinară creată de fani mă inspiră, iar configurația pistei este una dintre preferatele mele datorită numeroaselor denivelări şi a virajelor de mare viteză. Aici am obținut primul pole position şi tot aici am urcat pe podium în ultimii doi ani”, a declarat Michelisz.

wtcc 2015 slovakia ring (8)

 

Duminică, 21 iunie – Două curse de WTCC și o mulțime de fani pe Slovakia Ring

Duminica ne-am început-o în zona dedicată autografelor. O coadă cam la fel de mare ca cele pe care le vedem când se deschid marile magazine din Capitală înlănțuia fanii WTCC. Fiecare își dorea un autograf din partea piloților sau o poză cu favoritul.

La ora 12:00 fanii motorsportului împânzeau tribunele Slovakia Ring, iar până la debutul primei curse abia dacă mai găseai loc să arunci un ac fără să lovești vreun susținător. Plecat de pe prima poziție a grilei, Yvan Muller merge ceas până la final și câștigă prima cursă a zilei în aplauzele miilor de fani. Pe doi a terminat Jose Maria Lopez, urmat de Sebastien Loeb.

wtcc 2015 slovakia ring (16)

La reluare, Leob controlează plutonul și se distanțează, obținând victoria. Pe doi sosește același Lopez, iar pe trei Muller. Astfel, Citroen își demonstrează supremația cu două podiumuri complete.

Pentru fanii lui Michelisz nu a fost un weekend bun. În prima cursă acesta a avut parte de o ieșire în decor fiind nevoit să încheie prematur prestația, iar la reluare a terminat pe locul opt.

Adaugă un comentariu