Aston Martin DB9 GT – 547 CP și 4,5 secunde pentru 0 – 100 km/h

Aston Martin a prezentat noul DB9 GT, cel mai puternic model DB de stradă conceput până în prezent. La nivel estetic, DB9 GT integrează un spliter frontal revizuit, blocuri optice îmbunătățite și un difuzor ceva mai agresiv. De asemenea, jantele au fost înlocuite cu unele de 20 de inch din aliaj care integrează 10 spițe, în timp ce stopurile au fost și ele îmbunătățite.

La interior, clienții se vor bucura de sistemul AMi II care integrează un ecran tactil, de un volan îmbracat în Alcantara și de o serie de materiale noi pentru diverse accesorii.

aston martin db9 gt(5)

Sub capotă, Aston Martin DB9 GT se bucură de un motor V12 de 6,0 litri. Acesta a fost îmbunătățit pentru a produce 547 CP la 6.750 rpm și 620 Nm la 5.500 rpm. Cu ajutorul transmisiei Touchtronic II, DB9 GT poate accelera de la 0 la 100 km/h în 4,5 secunde, în timp ce viteza maximă se cifrează în dreptul valorii de 295 km/h. Din punct de vedere dinamic, tehnologia Adaptive Damping System (ADS) va integra trei moduri de rulare: Normal, Sport și Track, fiecare dintre acestea fiind croite pentru comportamente total diferite.

Noul Aston Martin DB9 GT va fi expus în premieră în fața publicului în cadrul Festivalului Vitezei de la Goodwood, eveniment care își va deschide porțile între 25 și 28 iunie.

Adaugă un comentariu