Atenție! Încep ridicările mașinilor parcate neregulamentar în sectorul 4

Dacă locuiți în sectorul 4 al Capitalei atunci căscați bine urechile. De la 1 aprilie, mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate.

Autoritățile spun că au stabilit taxa de recuperare la 150 de lei, iar primarul sectorului anunță că sunt vizate, în primul rând, mașinile care blochează intrările din zona spitalelor, școlilor și grădinițelor. De asemenea, sunt vizate și rablele abandonate. Conform estimărilor, în București există 8.000 de mașini nefuncționale, 1.000 dintre acestea aflându-se în sectorul 4.

„Într-o săptămână vom avea şi hotărârea de consiliu, astfel încât de la data de 1 aprilie, nu este păcăleală, să putem să ridicăm mașini. Scopul pe care îl avem nu este acela de a aduce bani comunității locale sau acela de a genera o vânătoare de mașini parcate neregulamentar, pe noi ne interesează să ridicam exclusiv mașinile care încurcă. Pe noi ne interesează să educăm și să conștientizăm cetățenii legat de locul și modul în care aceștia parchează', spune Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Via | Digi24

    atent says:

    am CASCAT BINE URECHILE dar n-am auzit nimic! voi?! e drept ca n-am exercitiu la cascat urechile! voi?!

Adaugă un comentariu